La împlinire aunui deceniu, Facultatea de Construcţii şi Arhitectură din cadrul Universităţii din Oradea îşi invită colaboratorii la aniversarea jubiliară marcată prin Simpozionul „10 ani de Învăţământ Superior în Construcţii, Cadastru şi Arhitectură”. Deschiderea oficială, prezentarea facultăţii încep azi, la ora 10, la hotelul Ramada din Oradea.
Vin toţi decanii din ţară
„Vor participa reprezentanţi de seamă ai universităţilor tehnice din ţară, foşti şi actuali colaboratori de la alte facultăţi de profil, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor şi mediului de afaceri local. Tot cu această ocazie va avea loc întâlnirea decanilor de la facultăţile de construcţii din ţară, prima în actuala legislatură, începută în anul 2012”, anunţă decanul Aurora Mancia. Simpozionul va continua şi sâmbătă.
Notăm că Facultatea sărbătorită traversează o perioadă mai puţin fericită pe partea de arhitectură. Astfel, în ianuarie 2012, ARACIS i-a acordat un grad de „neîncredere” şi, implicit, i-a ridicat acreditarea pentru specializarea de Arhitectură. Ca urmare, studenţii de la Arhitectură şi-au continuat studiile, susţinându-şi însă examenul de licenţă la Cluj Napoca.
Recent, Senatul Universităţii a aprobat raportul de autoevaluare al specializării de Arhitectură în baza căruia Universitatea Oradea va solicita ARACIS o vizită de evaluare în vederea reautorizării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!