Compania de Apă Oradea anunță consumatorii că „în ziua de joi 28.07.2016 datorită lucrărilor de deviere a conductei magistrale Dn 400 mm, în cadrul lucrărilor de amenajare a Parcării subterane din Piaţa Rogerius, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 0800 şi 2200. Vor fi afectaţi consumatorii alimentaţi prin staţiile de hidrofor SH 119 şi SH 124, de pe stăzile Episcop Nicolae Suciu, Spartacus, Iza, Corneliu Coposu, Blaise Pascal, parţial Moldovei, parţial Galileo Galilei, Predeal, Transilvaniei.”
Reprezentații companiei fac apel ca orădenii afectați să își asigure rezerve de apă pentru intervalul menționat. În cazul în care la reluarea furnizării apei vor apărea deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, puteți să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la nr. de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410. 203.
Citiți principiile noastre de moderare aici!