În jur de o sută de cadre medicale şi nemedicale s-au adunat luni dimineaţă în curtea sediului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor pentru a-şi exprima revolta faţă de măsurile luate de Guvernul României şi anume micşorarea salariilor şi pentru lucrătorii din urgenţele de la Ambulanţă. Liderul naţional al Federaţiei Ambulanţa, Gheorghe Chiş, a declarat că se fac presiuni poitice asupra sindicaliştilor să renunţe la proteste şi grevă şi că s-au început deja intimidări din partea celor de la guvernare asupra unor sindicalişti. „Probabil dezamăgit de ce se întâmplă în ţara noastră, un coleg mi-a spus că dacă nici acum nu reuşim să convingem guvernanţii să renunţe la măsurile aberante legate de tăierea veniturilor, va ieşi din sindicat. I-am răspuns că exact asta şi aşteaptă cei de la Putere – să ne dezbine!”. De efectele protestului nu erau siguri ieri sindicaliştii, dar lor le este permisă doar această formă de exprimare a nemulţumirilor.
Jos Guvernul!
Un asistent de la Salonta, mai tranşant, a declarat răspicat că guvernanţii sunt hoţi fiindcă le bagă mâna în buzunare, iar drept urmare sindicaliştii vor apela la CEDO, întrucât ar fi ilegal să anulezi un drept câştigat legal. De altfel, sentimentele sindicaliştilor de la Ambulanţă au fost sintetizate şi pe pancarta de la protest: „Boc, ruşinea Ardealului! Jos Guvernul!”.
Protestul angajaţilor de la Ambulanţă a fost cadrat de strigătul sirenelor de la mai multe maşini de urgenţă şi a fost presărat de rugăciunea Tatăl nostru şi de îndemnul de a se face rugăciuni pentru ţară, în speranţa luminării guvernanţilor în deciziile pe care le iau.
Liderul Chiş a declarat că de luni şi până vineri, sindicaliştii de la Ambulanţele din toate judeţele ţării vor protesta pe rând, la fel ca ieri, în Bihor. Prin urmare, până vineri, toţi angajaţii din Ambulanţe, chiar şi cei din Bihor care au protestat deja, vor purta panglici albe iar pe maşini vor avea inscripţionate pe hârtie A4 mesajul de protest. Azi, la ora 13:00, sindicalişti de la Ambulanţa Bihor vor protesta în faţa Prefecturii, alături de colegi de la alte sindicate.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!