Pe Dealul Păcii, lângă intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, e în curs de amenajare un părculeţ cu patru bazine de apă, o fântână arteziană şi un perete cu perdea de apă.
Compania de Apă Oradea (CAO), finanţatorul lucrării, spera iniţial ca aqua-parcul de 3.600 metri pătraţi să fie gata pe 20 iulie, de ziua CAO. Însă procedura de licitaţia s-a întins astfel că amplasamentul a fost predat constructorului SC Selina abia pe 14 iunie. Ca atare, termenul de predare a lucrării în valoare de 590.000 lei + TVA, a devenit 31 august.
Conform proiectul realizat de arhitecţii Mircea Călin Lungu, Călin Crăcană şi Horia Sabău, cele patru bazine de apă vor coborî în trepte spre giraţia bulevardelor, peretele cu perdea de apă fiind amplasat în partea superioară.
Parcul va mai fi dotat cu platformă cu dale, alei, 38 de bănci, flori, arbori, arbuşti, jardiniere şi coşuri de gunoi.
Directorul CAO, Ovidiu Gavra, a mai anunţat că parcelele private de pe Dealul Păcii vor rămâne cu iarbă.
După finalizarea lucrărilor de amenajare a parcului şi fântânii, Primăria va asfalta prelungirea străzii Eroul Necunoscut.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!