Cele două proiecte pentru care se fac exproprierile înseamnă o investiție de 11,5 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de CNAIR. „Aceste lărgiri nu fac altceva decât să fluidizeze traficul rutier și să reducă numărul accidentelor, pentru că avem probleme în ambele direcții. Vor întregi sistemul rutier, având în vedere că la ieșirea înspre Nojorid, pe DN 79, vor fi două noi drumuri, respectiv coborârea de pe Drumul Expres Arad – Oradea la Livada, plus drumul ocolitor al Nojoridului, iar la ieșirea înspre Satu Mare va fi executată centura Biharia cu cele două brațe, unul care ocolește localitatea Biharia și cel de-al doilea, care leagă această zonă de localitea Paleu”, a explicat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, în urmă cu câteva luni.
[eadvert]
Lărgirea ieșirii din oraș spre Nojorid se va face din fața Aeroportului Internațional Oradea, unde va fi amenajat și un sens giratoriu, astfel încât intrarea în aeroport să se facă din ambele direcții de mers, până la intersecția cu drumul comunal înspre localitatea Livada. Potrivit lui Bolojan, este vorba de 1,57 kilometri de șosea care va fi lărgită. Valoarea estimată a lucrărilor pe această porțiune este 4,2 milioane de euro. Proiectarea va dura 3 luni, iar execuția alte 6 luni.
Ce presupune proiectul?
Ieșirea din Oradea spre Biharia se va lărgi la patru benzi pe o porțiune de 3,74 kilometri, între ieșirea dinspre Episcopia, girația de la hypermarketul Remarkt și intrarea în localitatea Biharia, de unde va începe Centura Biharia. „Acest nod rutier de la Remarkt este important, pentru că tot acolo se va face joncțiunea cu prima coborâre de pe drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania. Între localitatea Santău și acest punct va fi prima coborâre de pe autostradă”, a subliniat președintele CJ Bihor. Lucrările de pe această porțiune sunt estimate la 7,3 milioane de euro, proiectarea urmând să dureze 3 luni de zile, iar execuția 8 luni, fiind un tronson mai lung.
Ilie Bolojan a explicat atunci că au existat două variante de lucru. Una, cea mai costisitoare, a fost să se facă o structură rutieră complet nouă. Din cauza costurilor ridicate, a fost aleasă o altă variantă, în care se păstrează șoseaua actuală, urmând a fi adăugate, pe fiecare parte a drumului, casete de lărgire. Din explicațiile președintelui CJ Bihor, noua structură va avea trei straturi de fundații, după care se vor așterne trei straturi de asfalt, cu o grosime totală de 19 centimetri. Peste șoseaua existentă va fi turnat astfalt nou, astfel încât să aibă continuitate. Viteza de proiectare a șoselei este de 80 de kilometri/oră. Proiectul predeve și relocarea rețelelor de utilități. Președintele CJ Bihor estimează că proiectele ar putea fi abordate cel târziu anul viitor.
Protocol cu CNAIR
În ședința ordinară de la finalul lunii martie, CJ Bihor a aprobat un protocol de colaborare între autoritatea județeană, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Primăria Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea (ADI ZMO), pentru realizarea acestor proiecte. Conform acordului, CJ Bihor va expropria suprafețele de teren necesare investiției, ADI ZMO va realiza documentația tehnică, Primăria Oradea va finanța realizarea documentației, iar CNAIR va executa efectiv lucrările.
Trimite articolul
XNu mai bine schimbati denumirea orasului in Expropristadt?
Localitatea Episcopia, hahahaha, jurnalistii lui peste, nu exista localitatea episcopia de prin anii ’50, este cartier la orasului, chiar daca este un comunicat al vreunei loaze, aveti datoria sa il corectati
Jurnalista care a scris articolul nunprea cunoaste Oradea. Auzi la ea localitstea Episcopia. E cartier fata. Msi era unu la TV ce avea emisiune si odata spunea ca nu stie unde e strandul Iosia ca nu a suzit de el . Deci acesti jurnslisti crescuti in puf dusi de mami si tati cu masina la scoala habar nu au sa umble prin oras. Pun pariu ca Clujul il stiu ca in palma .