Cea de a doua expoziţie personală a artistului fotograf Csíki János va fi găzduită de Galeria „Ștefan Vilidár István”, Centru Expozițional EFA Oradea – România, din Palatul Princiar al Cetății Oradea (Corpul C, etajul I.) administrată de Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea.
[eadvert]
Expoziţia care va fi vernisată sâmbătă, 19 februarie, se intitulează „Momentele Maestrului Eifert János”. Pe simezele cunoscutei galerii orădene vor fi instalate 50 de fotografii alb-negru realizate în exclusivitate de către artistul fotograf Csíki János.
Fotografiile expuse au fost realizate cu ocazia vernisajului expoziţiei cunoscutului artist fotograf Eifert János din Budapesta în sălile de expoziție ale Castelului „Károlyi” din Carei, care a avut loc în 13 noiembrie 2021. Imaginile realizate de Csíki János prezintă o serie ipostaze expresive ale reputatului artist fotograf din Ungaria, cunoscut și în România de foarte mulți artiști și iubitori ai fotografiei. Imaginile din expoziţie se pot admira pe site-ul asociației, https://www.eurofotoart.com/efa-exbhibitions-halls/01/.
Artistul fotograf Csíki János s-a născut în 1952 în Paleu, unde locuiește și astăzi. A fost atras de fotografia analog din fragedă copilărie, motiv pentru care în anul 1964, ca elev în clasa a VI-a, s-a înscris în Cercul fotografilor din cadrul Casei Pionerilor (actualula Casa Copiilor) din Oradea. Este absolvent al Cursului de tehnică și artă fotografică organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” în anul 2019, respectiv al cursului internațional online de tehnică și artă fotografică organizat în 2021 de către AIEFA în parteneriat cu Institutul Bazinul Carpatin din Seghedin.
Este fotoreporter corespondent la portalul Oradea – Debrețin (dehir.hu). Lucrările sale au participat cu succes la expoziția internațională „Oameni și peisaje din România și Japonia”, care urmează să fie vernisată anul acesta, în luna octombrie, și la Tokyo, respectiv la ediția a VII-a a Expoziției fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor – Hajdú Bihar, care va fi vernisată și la Casa ”Partium” din Debrețin pe 15 martie. La ambele concursuri internaționale, juriul i-a acordat plachete „Carol Pop de”Szathmári – Szathmári Pap Károly”.
Vernisajul expoziției „Momentele Maestrului Eifert János” va avea loc sâmbătă, 19 februarie, de la ora 18:00, în prezența artistului fotograf expozant și a artistului fotograf Eifert János din Budapesta. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a asociației. În preambulul vernisajului, între orele 17:00 şi 18:00, va avea loc o întâlnire pe platforma ZOOM cu artistul fotograf Eifert János şi membrii AIEFA și cei ai Asociației Fotografilor Maghiari din Bazinul Carpatinin, întâlnire moderată de către artistul fotograf Ştefan Tóth István AFIAP, ESFIAP. Momentele muzicale vor fi oferite la violă de către artistul Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese muzicale din repertoriul internațional: „Două miniature” de Carlos de Almeida, “Canzonetta de dragoste” de Ewerton Santos Silva și “Bicinia” de Sérgio Kuhlmann (prelucrare pentru violă de Alexandru Zilahi).
Noua expoziție organizată de către Asociația Internațională “Euro Foto Art” în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 10 martie, zilnic între orele 08:00 – 20:00. Accesul publicului este gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!