După expoziţia din luna iunie , intitulată „Segmentul”, Asociaţia Culturală „In Memoriam Jakobovits Miklós” împreună cu Fundația Communitas a organizat o nouă expoziţie care a avut ca și tematică Portretul. Acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu, care ţinteşte să îndeplinească dorinţa scrisă a artistului trecut în veşnicie, ca lucrările sale de grafică realizate paralel cu operele de pictură, să fie prezentate publicului larg, astfel ca întreaga sa activitate să fie la dispoziţia iubitorilor de artă.
Concepția acestei expoziţii a fost acela de a prezenta o selecţie de lucrări axate pe tema portretului, punând în lumină o latură mai puţin cunoscută a activităţii artistului plastic. Desene în tuş, schiţe, studii alături de lucrări în ulei din diferite perioade, revelează cu multă sensibilitate apropierea artistului de aceasta temă, întroducându-ne în tainele procesului de creaţie.
Cu această ocazie au fost prezentate douăzecișicinci de desene în tuş şi şapte portrete în diferite tehnici, reprezentând tot un segment din activitatea vastă a artistului. Lucrările redau profunzimea şi seriozitatea maximă cu care artistul abordează, cercetează faţa umană. Varietatea caracterelor şi ale expresiilor ne îmbogăţesc cu sensuri ciudate şi ne îndeamnă la meditaţie. Însuși locul ales pentru expoziţie, Capela Centrului Cultural Posticum crează anturajul potrivit, permițându-ne să întrăm într-un spaţiu metafizic încărcat de energie spirituală.
Expoziţia a fost vernisată de Jovian György, artist-pictor, distins cu premiul Munkácsy şi cu multe alte premii profesionale, consilier al Muzeului Petőfi din Budapesta.
Expoziţie Jakobovits Miklos la Posticum
Portretul este o selecție din lucrările artistului plastic Jakobovits Miklos la Centrul Cultural Posticum.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Excedentari dar tot cu deficit. Direcția Economică a găsit resursele pentru a acoperi nevoia de bani
În cadrul unei conferințe de presă desfășurată în 31 ianuarie, directorul Eduard Florea, secondat de directorii adjuncți Simona Vlad și Sorin Vlad, a prezentat bilanțul activității pe 2024 a Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gândit într-o interpretare contemporană, spectacolul îl va avea în rolul principal pe actorul Petre Ghimbăşan.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a trecut printr-o perioadă dificilă la începutul acestui an, cauzată de accidentarea lui Donatas Tarolis și mai ales de gripa și virozele care i-au afectat practic întregul lot de jucători.
BIHON Sport local
Ediția a treia a Galei asociațiilor bihorene s-a desfășurat joi în Sala „Traian Moșoiu” din cadrul Primăriei Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tünde Venkli, femeia de 43 de ani, condamnată la 18 ani de închisoare pentru că a plănuit uciderea soțului său, a fost ridicată din locuința sa din Șimian în cursul zilei de joi de către polițiștii Secției nr. 11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!