Expozitia a fost organizata cu sprijinul Primariei Municipiului Oradea si al Bibliotecii Judetene si va cuprinde fotografii de la deshumarea victimelor Securitatii din anii 50 precum si marturii biografice referitoare la cei care au fost ucisi de regimul comunist in primele decenii de dupa razboi.
Cutremuratoarea expozitie va prezenta de asemeni si obiecte gasite in gropi alaturi de cei ucisi, obiecte care vorbesc despre ultimele ore de viata ale victimelor regimului comunist. Aceste victime au fost, in multe randuri, ridicate de la casele lor, torturate si impuscate fara nici o sentinta de condamnare si apoi ingropate in locuri ascunse, in rape sau paduri, pentru a li se pierde urma.
Vernisajul expozitiei va avea loc in 19 februarie de la ora 11:30 in prezenta istoricului si scriitorului Marius Oprea, care este de asemeni si directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania. Acesta va sustine o conferinta intitulata “De ce dezgropam mortii comunismului” si isi va prezenta ultimele carti publicate pe aceasta tema.
M.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!