Cârnaţi afumaţi, şuncă, pălincă, miere de albine, vin şi pâine proaspătă. Toate 100% naturale. Acestea pot fi degustate şi cumpărate de la prima expoziţie de produse tradiţionale din Bihor. Vineri, 26 martie, în prezenţa a numeroase oficialităţi, s-a dat startul primei expoziţii de acest gen. Organizată la Arena Antonio Alexe, expoziţia cu vânzare reuneşte 12 producători tradiţionali din cei 15 autorizaţi din judeţ. Intrarea este liberă. Expoziţia a putut fi vizitată ieri între orele 11 -20, iar sâmbătă între ora 9 şi 16.
Organizatorii primei expoziţii de produse tradiţionale din judeţ sunt Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti – Filiala Bihor şi Asociaţia Bioterra. „Prin această expoziţie dorim să promovăm produsele tradiţionale în Bihor, produse care au recunoaştere la nivel european”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul coordonator al DADR Bihor.
Expozanţi
Orădenii s-au arătat foarte interesaţi de produsele expuse astfel că încă de la deschidere au luat cu asalt expoziţia. „Mă bucur că cineva s-a gândit să organizeze o astfel de expoziţie. Gustul acestor produse nici nu se poate compara cu cele aflate în comerţ”, ne-a spus orădeanca Gyongyi N. care nu a plecat de la expoziţe până nu şi-a achiziţionat un kilogram de cârnaţi afumaţi. Foarte încântat de pălincă s-a arătat şi orădeanul Ioan Ivan „Mi se pare un pic cam scumpă, dar trebuie să recunosc că e foarte bună. Şi la urma urmei merită să dai un pic mai mult că de la votca ieftină nu faci decât să te alegi cu dureri de stomac”, a spus acesta.
Toate produsele expuse sunt fabricate după reţete tradiţionale, fără a conţine coloranţi sau amelioratori. „Noi vindem produse fără nici un fel de adaos. Este o replică la produsul convenţional. La preţuri aproximativ egale se poate mânca sănătos”, ne-a spus Gheorghe Popuţe, un producător de carne şi produse de carmangerie din Tulca. De exemplu, un kilogram de kaizer putea fi cumpărat de la acest producător cu 15 lei/kg, în timp ce acest produs, dar de data aceasta cu amelioratori, poate fi achiziţionat din comerţ cu 12 lei/kg.
Renumitul Sandu de la Pericei, cel care a introdus ceapa de la Pericei în Cartea Recordurilor, prezintă la expoziţie pălinca de gutui. „Aceasta nu este o pălincă oarecare, pălinca de gutui are efecte terapeutice, gutuiul fiind regenerator de ţesuturi”, a punctat acesta. Sandu de la Pericei spune că nu va avea linişte până nu-şi va vedea şi pălinca de gutui în Cartea Recordurilor.
Primarul de la Sălard, şi vicepreşedintele Asociaţiei Bioterra, Nagy Miklos a prezentat pastele naturale iar Vasile Crişan pâinea care nu mucegăieşte niciodată. „Este o pâine obţinută pri procedeul cu maia. În acest fel pâinea se păstrează în timp fără să se fărâmiţeze şi să mucegăiască”, a precizat Vasile Crişan. Tot pâine naturală preparată cu maia (sau culmău, cum este cunoscut în zona Beiuşului), a prezentat şi un producător din Vaşcău.
Simoan Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!