„Am ales acest moment pentru expoziție datorită aproprierii sărbătorii Crăciunului. În primul rând o astfel de expoziție trebuie să fie o bucurie sufletească pentru toți cei care o vor vedea, iar în al doilea rând aceasta ne face să medităm mai mult asupra vieții noastre spirituale. Acestea sunt motivele pentru care am ales perioada Crăciunului pentru a prezenta expoziția de icoane”, ne-a declarat Titiana Marcu, cea care a realizat icoanele.
Artista a expus 19 icoane pe lemn care reprezintă câteva din praznicele de peste an ale ortodoxiei (Bunavestire, Naşterea Domnului, Răstignirea, Punerea în mormînt, Învierea), dar şi portrete de sfinţi (Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Arhanghelii Mihail şi Gavril). „Icoanele sunt realizate cu multă rigoare şi în respectul iconografiei tradiţionale răsăritene.
Din lucrările lui Titiana Marcu reiese faptul că artista este un iconar care respectă canoanele, ale cărei lucrări sunt într-o tematică tradițională. În această expoziție Titiana Marcu aduce în atenție sfinții importanți ai lumiii ortodoxe românești și praznicele acesteia”, a precizat Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeului Țării Crișurilor.
Cei care doresc să admire lucrările iconografice și de pictură religioasă semnate de asist.univ.dr. Titiana Marcu (Departamentul de Arte Vizuale) o pot face până în data de 28 ianuarie 2018 la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!