UAPR, Fililala Oradea a vernisat Expoziția Națională de Artă Contemporană, „Fabula Mundi”, curatoriată de Pavel Şuşară, critic și istoric de artă. Expoziția este deschisă la Galerii de Artă – Reperaj. Cetatea Oradea, de marți până duminică, între orele 11 -17.
„Această variantă a neofigurativismului românesc, în particular, a neoantropocentrismului, însă şi a nonfigurativului abstract, dramatic şi încărcat de combustii interioare irepresibile, adică această Fabula mundi în plină erupţie, nu este nici pe departe o atitudine afirmativă în faţa existenţei umane, ci mai curând un denunţ şi un rechizitoriu, dar şi o previziune-avertisment pe termen lung. Iar dacă atitudinea afirmativă, acea privire ingenuă şi generoasă aruncată înăuntrul universului uman, cu speranţa că acolo se vor mai găsi valori nepervertite şi expresii necarbonizate încă de marile deflagraţii ale modernităţii, a lipsit până acum, şi încă lipseşte, aproape cu desăvârşire, de pe piaţa bunurilor simbolice ale artei noastre contemporane, este un semn clar că anamneza prin artă are şi o incontestabilă valoare de diagnostic social şi, la limită, existenţial”, punctează curatorul Pavel Șușară.
[eadvert]
Expun artiștii: Mariana Achim, Corina Andor, Dorina Andrei-Aldea, Adrian Androne, Marinela Asăvoaie, Petru Bara, Vioara Bara, Eugeniu Barău, Marius Barbone, Bianca Băcioiu, Dalina Bădescu, Daniela Bădilă, Thomas Becket, Alexandrau Blăjan, Dates Câmpeanu, Mariana Constantinescu, Liana Corb, Maria David, Diana Maria David, Daniel Dăian, Gigi Dican, Erzsebet Dobos, Eva Dolha, Tudor Frâncu, Daniela Frumușeanu, Maria Furnea, Dorel Găină și Meli Ju. Na., Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilas, Dan Hora, Florina Silvia Iepure, Adi Judea, Eghyed Judit, Marta Jakobovits, Ioana Klein, Andrea Kozma, Gunter Krenz, Petru Lucaci, Eugenia Mangra, Ștefania Mateiaș, Terez Matza, Kante Meister, Eva Murányi, Murányi Mihály, Dan Mircea, Ieronim Moruț, Cristina Molnar, Liviu Nedelcu, Monica Nechita, Nada Panait, Ovi Pascu, Maria Pirtea, Ovi D. Pop, Ioan Augustin Pop, Simona Poinar, Felicia Popescu, Ludovic Zoltan Pongracz, Anca Punct, Vasilica Roman, Olivia Roșca, Horea Sălăgean, Ovidiu Sălăgean, Mariana Scubli, Fany Singer, Marcel Slezinger, Teofil Stiop, Mihaela Tătulescu, Doina Tătar, Gheorghe Tirla, Radu Tîrnovean, Alexandru Țipoaia, László Ujvárossy, Mirela Ungureanu, Marius Vesa, Teodora Vlaicu, Daniel Vlad, Ștefania Mateiaș Wagner.
Trimite articolul
XNeopoolii! Asta numai arta nu-i!
-
Bine ca esti tu destept .
Felicitări artiștilor vizuali din Oradea și din România care participă la această expoziție! Artiștii vizuali din Oradea sunt remarcați la nivel național, iar Uniunea Artiștilor Plastici din Oradea devine cu fiecare expoziție un centru contemporan de artă importat la nivel național prin efortul financiar considerabil al fiecărui artist care suportă costurile materialelor pentru artă, costul și cataloagelor de artă ce rămân după fiecare expoziție ca document imortant.Pe baza catalogului de artă ce rămâne ca document se vor reconstitui în viitor momentele importante ale acestui grup de ariști vizuali care speră ca evenimentele culturale de valoare să devină predominante în spațiul cultural din Oradea și din România. Vă doresc succes în toate acțiunile culturale întreprinse și vă asigur că foarte mulți orădeni sunt încântați că au acces la evenimente culturale de artă vizuală
de valoare. Turiști care vizitează Oradea sunt surprinși de nivelul cultural acestor artiști contemporani care ar putea să stea în loc de cinste în galeriile de artă contemporană din lume. Felicitări!