Expoziţia naţională de artă contemporană „Salva Ucraina” a fost vernisată în Galerii de Artă-Reperaj. Cetate sâmbătă, dar de duminică încolo nu va putea fi vizitată, aşa cum se obişnuieşte, pentru că galeriile vor fi închise.
Expoziţia iniţiată de Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Oradea şi finanţată de Primăria Municipiului Oradea este acum umbrită de căsuţele din lemn ale viitorului Târg de Paşte pe care Visit Oradea îl organizează în perioada 15-25 aprilie. „Mulţumim Primăriei şi domnului Birta că ne-a finanţat această expoziţie după foarte multe insistenţe. Dar încercarea noastră de a fi cât mai vizibili pentru cultura orădeană, pentru acest oraş, devine din ce în ce mai greoaie. Ca dovadă că şi-au pus toate căsuţele aici, să ne blocheze galeriile. Până vor elibera locul de căsuţe, voi închide aceste galerii”, a anunţat la vernisaj Vioara Bara, preşedintele Filialei Oradea UAPR.
Evenimentul de sâmbătă a debutat cu un moment de reculegere pentru eroii din Ucraina care s-au jertfit să-şi apere patria. Zeci de artişti şi iubitori ai artei s-au unit în gând, având fiecare prins în piept un patch galben-albastru cu titlul expoziţiei.
Pe simezele galeriei expun 60 de artişti plastici din Oradea şi din ţară care au răspuns invitaţiei curatorului expoziţiei, Vioara Bara, de a fi „ambasadori și garanți ai democrației și libertății”.
„E o criză care, ca orice criză adevărată, ne provoacă inerțiile și limitele, ne obligă să ne resetăm pe planuri multiple și neașteptate. Poate că nu vom putea relua totul neschimbat când pandemia și războiul se vor fi terminat. Poate că va trebui să inventăm noi modele societale și economice – sau poate că trebuie să ne gândim la ele de pe acum.
Toți oamenii planetei par acum mai uniți mental și informațional decât înainte prin grija legată de coronavirus și de război, toți comunică între ei, toți își transmit știri și sfaturi în toate modalitățile cu putință, toți se gândesc la ceilalți ceva mai mult. S-a creat un liant invizibil împotriva unor dușmani vizibili și invizibil, o solidaritate mai mare decât în orice alt moment anterior din ultimele zeci de ani, la nivel planetar. S-a creat un val de empatie, de îngrijorare, un moment de comunitate umană reală, de grijă la scară locală, continentală, și în fine globală.
Devenim atenți la faptul că formăm o vastă unitate biologică vie, o rețea din ce în ce mai conștientă că e fragilă și dependentă în buna ei funcționare de toate terminațiile cu care îmbracă Pământul. Învățăm poate să ne respectăm unii pe alții mai mult. Să ne îngrijim unii de alții ceva mai mult. Poate și să ne iubim ca umanitate puțin mai mult”, a scris în cuvântul său criticul Magda Cârneci, istoric de artă şi scriitor.
Lucrările din expoziţie abordează tehnici diferite: acryl pe pânză, ulei pe pânză, colaj digital, fotografie, colaj textil, pictură pe sticlă fuzionată, cărbune pe hârtie, instalaţii sau proiecţii video. Artiştii se expimă empatic, sugerând divers şi expresiv: invazia, atacul, oroarea, distrugerea, hazardul, răul, tensiunea şi, în ultimă instanţă, speranţa şi viaţa. 60 de artişti uniţi sub „Salva Ucraina”.
Artiştii expozanţi: Mariana Achim, Dorina Andrei-Aldea, Vioara Bara, Petru Bara, Szidonia Bandi, Thomas Becket, Anca Boeriu, Alexandra Brezeanu, Ovidiu Budureanu, Anca Ciubăncan, Dates Câmpeanu, Mariana Constantinescu, Cristina Daju, Daniel Dăian, Adela Durgheu, Gigi Dican, Marian Noemi Eva, Maria Furnea, Tudor Frâncu, Dorothea Fleiss, Bódis (Petrica) Gabriela, Zoltan Gábor, Dorel Găină, Attila Gombos, Alexandru Guțu, Kerekes Gyöngyi, Florina Iepure, Adi Judea, Márton Kati, Ioana Klein, Maria Braun Kolsowski,, Petru Lucaci, Mădălin Sergiu Mărienuț, Dan Mircea, Andreea – Anamaria Meza, Ironim Moruț, Dalila Mudura, Eva Murányi, Murányi Mihály, Dorina Morna, Smaranda Moldovan, Nada Panait, Radu Pământ, Claudia Peter, Romelo Pervolovici. Ioan Augustin Pop, Ovi D. Pop, Teodora Pop, Felicia Popescu, Silviu Preda, Adela Lia Rusu, Horea Sălăgean, Ovi Sălăgean, Mihaela Tătulescu, Teofil Stiop, Angela Szabo, Mirela Trăistaru, Mădălina-Elena Trofin, Cristina Tudorache, Daniela Tudor, Ioan Aron Țăroi, László Ujvárossy, Elena Waldorf, Robert Obert, Pisica Pătrată , Jojn dot S. Popescu.
[eadvert]
Trimite articolul
XNiste nebuni la cap pentru kazarul criminal Zelensky
Sa va fie de rusine!
-
Dupã ce va sta în aşteptarea unui rãspuns,, de denazidicare” de la Moldova fie cã Nato va intra sau nu în Moldova, Zepuţikneaz (!) va denazigazifica marea?
-
E la moda sa fi pro Ucraina sa donezi pentru ei sa cânți sa pictezi dacă tu crezi altfel esti trol ori mai știu eu ce bazaconii spune de iubitorii de ucraineni esti cu Putin ești rus, sincer nu am nimic cu ei dar nici nu mis dragi și nici nui vreau pe aici ,și e dreptul meu sa cred asa
Mai bine sa stea inchis ca nu intereseaza pe nimeni “arta” asta
Pacat de banii de la primarie!
Mergeți toți în Ucraina apărați-l pe acel nebun Zelensky!
Nu am nimic cu oamenii de rând din Ucraina, sunt niște victime.
Dar Zelensky e un mistreț corupt cu afaceri dubioase împreună cu mafia politică din SUA pe unde e și băiatul președintelui USA. Și este apărat de naziștii Azov.
Nu zic că Putin este ușă de biserică, dar Zelensky nu este credibil deloc