La faţa locului au intervenit cu operativitate două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala SMURD cu medic de urgență.
https://www.youtube.com/watch?v=-6Mppc5WmtU&feature=youtu.be
Potrivit maiorului ISU „Crișana” Bihor, Camelia Roșca, explozia s-a produs în urma acumulării de gaze, de la o butelie, în balconul închis al apartamentului, nu a fost urmată de incendiu, însă suflul acesteia a provocat rănirea proprietarului și a soției acestuia și deteriorarea a 2 uși, 6 ferestre, a unor elemente de mobilier din bucătărie, a unui aragaz și a 2 autoturisme.
„Pompierii militari au evacuat de urgență cele două butelii din balcon și au acționat pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a mai arătat Camelia Roșca.
După ce li s-au acordat îngrijirile necesare, bărbatul de 60 de ani, care prezenta leziuni minore, dar și femeia, în vârstă de 58 de ani, care prezenta un traumatism cranio-facial și plăgi la nivelul bărbiei și în zona sprâncenară stângă au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!