În perioada decembrie 2022 – februarie 2023 va expira termenul de valabilitate a 24.524 de permise de conducere, în județ, potrivit Prefecturii Bihor.
[eadvert]
Din această cauză, în luna octombrie, numărul de premise preschimbate s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 1.428 la 3.097 permise. Ca urmare, în prezent, numărul documentelor care necesită preschimbare până în luna februarie 2023 este de peste 21.000.
„Având în vedere numărul mare de documente, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor a deschis un ghișeu suplimentar destinat preluării permiselor de necesită preschimbare, fiind astfel disponibile în cadul serviciului un număr de trei ghișee pentru această activitate. În acest sens facem din nou apel la posesorii de permise de conducere aflați în această situație să solicite preschimbarea permiselor de conducere înainte de expirarea valabilității administrative”, a transmis Prefectura Bihor, printr-un comunicat de presă.
Permisele se livrează acasă
Cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului. După emitere, noul document va fi livrat la adresa indicată de titulat, prin serviciul de curierat la Poștei Române. Totodată, acesta se poate ridica de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare. Potrivit sursei citate, termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile. „Până la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile. După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă”, se mai arată în comunicat.
Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro secțiunea Servicii online – emitere permis/emitere certificat.
Pași de urmat pentru preschimbarea permisului de conducere:
- efectuarea programărilor online la adresa: https://www.drpciv.ro/drpciv-booking/formular/5/exchangingDriverLicence
- achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei).
- prezentarea la sediu conform programării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!