De altfel, joi, deputatul Lakatos Peter se arăta deranjat de protocolul semnat la Bucureşti de UDMR cu PDL şi celelalte partide de la guvernare. Lakatos reclama faptul că nu s-au inclus termene precise de realizare a obiectivelor incluse în protocol. Astfel, sunt toate şansele ca de sarcinile respective să se aleagă praful.
Deputatul UDMR se teme că obiectivele statuate în protocolul UDMR-PDL nu vor fi respectate pentru că nu sunt termene.
Deputatul UDMR Bihor, Lakatos Peter, nu e deloc fericit cu protocolul naţional semnat la Bucureşti de UDMR, PDL, UNPR şi minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară. Lakatos reclamă faptul că în protocol nu s-au trecut termene precise pentru obiectivele inserate în actul respectiv. „Dacă am fost de acord cu protocolul local dintre USL şi UDMR sunt de acord şi cu încercarea de redresare a economiei, însă consider că protocolul semnat ieri (miercuri – n.r.) nu e altceva decât unul al bunelor intenţii”, a declarat parlamentarul UDMR Bihor, convins că lipsa termenelor e sinonimă cu nerespectarea obiectivelor comune incluse în document.
Astfel stând lucrurile, Lakatos a propus ca protocolul PDL-UDMR să fie inclus într-o scrisoare de intenţie care să fie transmisă FMI. De ce? „Pentru că acolo Jeffrey Franks va analiza şi va pune el termene!”. „Guvernul, campion al angajării răspunderii, de data aceasta nu a dorit să-şi asume termene pentru aplicarea măsurilor de relansare a economiei propuse de UDMR. Iar dacă nu se îndeplinesc, formal nici nu poate fi tras la răspundere”, a concluzionat Lakatos despre propriul Guvern.
De altfel, Lakatos Peter nu crede nici în ieşirea din recesiune până la finele lui martie, anunţată de premierul Emil Boc chiar la Congresul UDMR de la Oradea. Lakatos nu crede nici în creşterea de 0,1% anunţată de Guvern pentru ultimul trimestru al lui 2010. „Să mă scuze cei care se laudă cu creşterea economică de 0,1% pe ultimul trimestru din 2010, că mult s-au chinuit statisticienii să ne arate această creştere…”, s-a exprimat, plastic, parlamentarul.
Dorinţele UDMR
În protocolul semnat săptămâna aceasta de formaţiunile politice din arcul guvernamental sunt inserate doleanţele UDMR. E vorba despre adoptarea Legii Minorităţilor şi de luarea unor măsuri concrete pentru dezvoltarea învăţământului în limba maghiară. De asemenea, au fost incluse unele măsuri pentru relansarea economică, cerute de UDMR: revizuirea Codului Fiscal până la 30 iunie, pentru simplificarea fiscalităţii şi reducerea contribuţiilor la fondurile de asigurări sociale, restructurarea companiilor de stat şi vânzarea activelor acestora prin Bursa de Valori şamd.
Citiți principiile noastre de moderare aici!