După ce exercițiile s-au terminat, mai mulți bihoreni au sesizat faptul că în mai multe arii din județ fie nu s-au auzit sirenele, fie s-au auzit, însă mult prea slab. Printre zonele amintite de bihoreni se numără cartierele orădene precum Rogerius, zona Cireșica, anumite părți din Nufărul, Velența, Sânmartin, dar și localități precum Tileagd sau Bâlc. Autoritățile au transmis că exercițiul a avut ca scop identificarea sirenelor care nu funcționează cum ar trebui sau chiar deloc și repararea acestora.
[eadvert]
În Oradea sunt 27 de mijloace de alarmare necentralizate, mai exact, acestea se acționează manual de către angajații instituției în care se află. Totodată, alte 21 de mijloace de alarmare a populației sunt centralizate, adică pornesc singure.
Autoritățile vor să reia testările lunare care au început în august 2017, dar care, odată cu pandemia, s-au oprit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!