Acesta a fost exclus din magistratură printr-o decizie a CSM din 18 iulie 2012, confirmată în ianuarie 2013 de un complet de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.
[eadvert]
Procurorul Viorel Gavra a fost cercetat disciplinar acum 11 ani, la sesizarea DNA Oradea, pentru „exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea credință sau din gravă neglijență și imixtiunea în activitatea altui magistrat”. Potrivit unor surse judiciare, citate la acea vreme de Bihon.ro și Jurnal bihorean, acţiunea disciplinară viza o acuzație de amestec al procurorului Gavra în dosarul instrumentat de DNA Oradea privind autodenunţul referentului notarial Daniel Ciuciu. Acesta din urmă o reclamase, pentru trafic de influenţă, pe orădeanca Rodica Mangra, dar procurorii anticorupție au trimis-o în judecată şi pe soţia lui Gavra, Mariana Gal.
Aceasta din urmă a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență. Însă, în 2022, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Ca urmare, Mariana Gal a formulat o cerere de revizuire, fiind dispusă rejudecarea de la zero a procesului, începând cu faza de fond, la Tribunalul Cluj.
Legea, despre excluderea din magistratură
Potrivit Legii 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, sancțiunile disciplinare se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă magistratului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. De asemenea, normele legale prevăd că magistrații excluși din magistratură nu primesc pensie de serviciu, dar „pot beneficia de pensie în sistemul public, în condițiile legii”.
În 2022, Curtea Constituțională a stabilit că absența din vechiul Statut al judecătorilor și procurorilor a unui termen de radiere a sancțiunii excluderii din magistratură „blochează definitiv și iremediabil posibilitatea persoanei de a exercita profesia de avocat, contravenind libertății fundamentale a alegerii profesiei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!