Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a ieşit, miercuri, din arestul preventiv şi a trecut în arest locativ la reşedinţa sa din satul Haieu.
Aceasta după ce, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins contestaţia formulată de procurorii DNA împotriva încheierii Curţii de Apel Oradea prin care, săptămâna trecută, judecătorii orădeni au decis că se poate slăbi măsura preventivă a arestului. Cum încheierea judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul ÎCCJ este definitivă, Vasile Popa a ieşit din arest.
Procurorul suspendat Vasile Popa a fost arestat pe 9 octombrie şi a fost trimis în judecată, în decembrie, de procurorii DNA, sub acuzaţii de şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului şi instigare la prelevarea de organe care au pus în pericol o anchetă penală.
Pentru Edu şi Gulescu
Principalele capete de acuzare au pornit de la autodenunţul omului de afaceri Edu Dorinel, care a dezvăluit procurorilor anticorupţie că i-ar fi dat repetat, diverse sume şi i-ar fi achitat şi diferite servicii procurorului Vasile Popa pentru a-i proteja activităţi presupus evazioniste.
Per total, procurorii DNA au indicat că Vasile Popa ar fi beneficiat de sume şi servicii în valoare totală de 50.000 de euro.
Un alt om de afaceri, Alin David (alias Gulescu), a fost trimis în judecată alături de Vasile Popa pentru că i-ar fi oferit magistratului un autoturism la un preţ subevaluat pentru a-i rezolva dosare privind exploatări ilegale de lemn din păduri din zona Dobreştiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!