Pe 19 decembrie a fost înregistrat, pe rolul Curţii de Apel Oradea, dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pe prim-procurorul suspendat Vasile Popa (de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor), pe şeful Serviciul de Medicină Legală (SML) Bihor – dr. Mihalache Gabriel Constantin, şi pe omul de afaceri David Florian Alin alias „Gulescu”.
Principala acuzaţie reţinută în sarcina procurorului Popa este luarea de mită. Vasile Popa se află în continuare în stare de arest. Aceasta fiindcă pe 3 decembrie Curtea de Apel (CA) Bucureşti i-a prelungit măsura de arestare preventivă pe perioada 9 decembrie – 7 ianuarie 2015 iar Înalta Curte de Casaţie a confirmat soluţia CA Bucureşti respingând, pe 9 decembrie, contestaţia lui Vasile Popa.
Fostul magistrat-şef bihorean a fost arestat în octombrie, în cadrul unei anchete demarate de la autodenunţul omului de afaceri Dorinel Edu, cercetat pentru evaziune fiscală.
Serie de acuzaţii
Pe 2 octombrie, DNA a postat pe propriul site (www.pna.ro) un comunicat privind acuzaţiile pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, faptele incriminate erau în număr de nouă: şantaj, luare de mită, instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, două abuzuri în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, două distrugeri de înscrisuri şi două infracţiuni de favorizare a făptuitorului.
Şantajul ar fi constat în ameninţări formulate de Popa către o persoană care mai avea să-i returneze 7.700 de lei dintr-un împrumut.
Luarea de mită în sumă totală de 50.000 de euro s-a reţinut în urma denunţului lui Edu Viorel, un amănunt vehiculat în presa de senzaţie fiind că omul de afaceri i-ar fi achitat lui Vasile Popa inclusiv servicii sexuale prestate de dame de companie.
Distrugerile de înscrisuri se referă la faptul că Popa ar fi distrus două rechizitorii dintre care unul a fost refăcut şi trimis în judecată pe răspunderea prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Trafic de influenţă, cu Gulescu
În timpul cercetărilor, procurorii DNA au extins acuzaţiile după ce au descoperit că unul dintre automobilele lui Popa fusese înmatriculat la firma deţinută de omul de afaceri Alin David, cunoscut în zona Dobreştiului şi ca «Gulescu». Ori omul de afaceri fusese cercetat ca suspect în dosare privind tăieri ilegale pentru exploatări lemnoase. Astfel că procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Popa că ar fi primit automobilul la un preţ diminuat ca să intervină pentru dosarele penale ale lui Gulescu. În atare condiţii, Alin David va fi judecat sub acuzaţie de cumpărare de influenţă.
Dr. Mihalache respinge acuza
O acuzaţie care a făcut vâlvă a fost că Vasile Popa l-a determinat pe Şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecința compromiterii autopsiei medico-legale.
La rândul său, iată că dr. Mihalache este protagonist în dosar fiind suspectat că ar fi autorizat ilegal o prelevare de organe „într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale”.
Acuzaţia vizează prelevarea efectuată în primăvară de la agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente, intrat în moarte cerebrală după ce a fost bătut crunt, în Tăuteu, de opt scandalagii. Scandalagii originari din Bogei au fost trimiş în judecată pentru omor. Potrivit DNA, prelevarea de organe ar fi compromis ancheta în caz.
Însă în câteva intervenţii în presa locală, dr. Mihalache nu şi-a însuşit punctul de vedere al DNA, considerând acuzaţia forţată.
Astfel, potrivit şefului SML Bihor, s-a efectuat o expertiză medico-legală în timp ce tânărul era încă în viaţă, stabilindu-se şi unde a fost lovit (la cap – n.red.). Ca atare, dr. Mihalache spune că şi-a asumat prelevarea întrucât nu avea cum să modifice concluziile. Medicul legist a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a fost sunat de Vasile Popa privind prelevarea, dar că decizia sa nu a fost determinată de demersul şefului de atunci al Parchetului Bihor. „Nu m-a determinat. El m-a sunat. M-au sunat şi mulţi alţii, în aceeaşi zi şi înaintea lui”, a declarat, pentru Digi TV, dr. Mihalache.
Citiți principiile noastre de moderare aici!