În cadrul proiectului au fost derulate mai multe activităţi şi evenimente dedicate bunicilor şi persoanelor de vârsta a treia. „Proiectul a avut ca scop major, discuţii interactive cu elevii din diferite unităţi de învăţământ şcolare din Municipiul Oradea şi din judeţul Bihor, pentru a cunoaşte modul de relaţionare a acestora cu bunicii şi cu persoanele vârstnice”, a declarat Mioriţa Săteanu, preşedinte onorific al UFB.
Evenimente
Astfel, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 Tileagd, sub îndrumarea prof. Alin Creţu, elevii au difuzat fluturaşi tematici în comuna Tileagd. Se evidenţiază activitatea unui grup de elevi din toate clasele din CSEI nr. 1 Tilegd, de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, de la Liceul Teoretic German Fr. Schiller, care au participat la un dialog privind relaţiile elevilor cu bunicii.
În cadrul aceluiaşi proiect, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea, a fost organizat un regal de poezii şi cântece, prezentate ca o trecere în revistă a generaţiilor de preşcolari, şcolari, studenţi şi tineri. Momentul artistic a fost urmat de un veritabil cenaclu literar oferit de poeţi consacraţi şi debutanţi, invitaţi pentru a prezenta poezii din volumele personale astfel: dr. Lucian Munteanu, Precup Ioana, Costruţ Leontina, Voicu David, Ileana Bodi, Horgoş Aurel, Galina Pantea, Boris Belicciu şi Mimi Vancea.
Eleva Ştefana Gotia a recitat din poeziile proprii, precum şi din volumul poetei Ana Blandiana prezentat şi lansat recent.
Aspectul festivităţii a fost colorat de farmecul portului popular propriu, de vocile maieste a cântecelor din folclorul autentic, cântate de eleva Ghib Denisa, studenta Ştiube Adriana şi nu în ultimul rând de prof. Matei Maria. În încheiere, formaţia rock a tinerilor de la „No Cable” a interpretat melodii dedicate auditoriului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!