Programul va începe dimineață la ora 08:00 cu sfințirea apei, Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu, rugăciuni de dezlegare precum și alte rugăciuni.
Apoi se va oficia sfințirea celor trei clopote confecționate la Turnătoria de clopote Blotor.
Sfintele slujbe vor fi săvârșite de Arhimandritul Mihail Tărău starețul Mănăstirii Izbuc împreună cu un mare sobor de sfințiți slujitori.
Schitul Vârtop dependent de Mănăstirea Izbuc, a fost înființat în anul 2010 cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie episcopul Oradiei. Terenul a fost donat de Primăria comunei Câmpani. În 2011 s-a ridicat paraclisul de lemn de regretatul parinte Ioan Chira, Parohia Nucet. În data de 7 august 2011 a fost pusă piatra de temelie pentru biserica Schitului de către Ps. Sofronie. Construirea bisericii a început în anul 2022 sub păstorirea Părintelui Arhimandrit Mihail Tărău dimpreună cu obștea Mănăstirii Izbuc.
Mulțumiri tuturor ctitirilor, donatorilor, proprietarilor pensiunilor din Vârtop și Arieșeni precum și oficialităților locale și centrale care în decursul acestor ani au ajutat la ctitorirea Schitului Vârtop.
Vă așteptăm cu drag să ne rugăm împreună la peste 1.000 metri altitudine, mai aproape de cer în Munții Apuseni, sâmbătă 20 iulie 2024.
Sus să avem inimile!
Trimite articolul
Xde biserici ducem lipsa, ca spitale, drumuri si alte cele deja avem
-
…,,cu siguranță,, construirea mănăstirii împiedică în mod serios construirea spitalelor sau a drumurilor ! Construirea noului spital de boli infectioase , modernizarea spitalului clinic județean și a secției de urgențe și mai sunt pe listă , modernizarea drumurilor județene , construcția pasajelor , drum expres , centuri ocolitoare…doar tre să belești ochii să le vezi ! Cu toate astea cred că nu ai probleme oftalmologice ci mai degrabă ,,defecțiuni,, la mansardă !!!
-
Cu siguranta ce s-a facut aici nu s-a facut cu banii tai. Sanatate multa !