Anul trecut, „European Music Open ”, evenimentul organizat de tenorul Alexandru Badea – stabilit la Viena de peste 20 de ani, care a colaborat de-a lungul carierei cu coloşii scenei, Luciano Pavarotti şi Placido Domingo – a bucurat peste 4.000 de spectatori. Ediţia a II-a ne dă argumente în plus pentru a face din „European Music Open” un brand al Oradiei. Este fără îndoială meritul lui Alexandru Badea că reuşește să atragă ca un magnet adevărate capete de afiş ale scenei mondiale. În conferinţa de presă organizată ieri, Alexandru Badea i-a avut de-a dreapta şi de-a stânga sa pe Renato Zanella şi Andras Pallerdi. Numele lui Renatto Zanella e strâns legat de coregrafia momentelor de balet din cadrul Concertului de Anul nou de la Viena. Pe Alexandru Badea şi Renato Zanella îi leagă o prietenie de aproape 20 de ani. Se cunosc din 1996, atunci când tenorul cu origini în Oradea a descins la Viena, acolo unde Renato Zanella era directorul Ansamblului de balet al Operei de Stat din Viena. „Mă simt onorat că am fost investit cu încrederea dumnealui şi că a acceptat invitaţia de a participa la acest festival. A fost extrem de încântat să vadă fotografii cu această bijuterie care este Teatrul Regina Maria, şi nu mai contenea să le trimită prietenilor dumnealui”, a spus directorul artistic al European Music Open, Alexandru Badea, despre balerinul, coregraful şi regizorul de operă Renato Zanella.
Acesta a condus între anii 2011-2015 din poziţia de director artistic Ansamblul de balet al Operei Naţionale din Grecia. Din 2016, italianul este coordonator artistic al Ansamblului de balet al Operei Naţionale Române Bucureşti. De altfel, domnia sa a surprins asistenţa începându-şi discursul în limba română.
„Sunt foarte fericit să fiu cu voi aici, să fiu în Oradea, să fiu în România. Pot să vă spun că întregul concept al programului prezentat în festival e o călătorie în cariera mea artistică. Prima călătorie pe care am făcut-o în România a fost în 1997, pe ruta Viena – Budapesta – Oradea – Cluj-Napoca. Specacolul va purta amprenta acestui istoric. Vor fi artişti de primă mână, balerini de la Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Budapesta şi Opera Naţională din Bucureşti. Cu toţii suntem în această clădire a Teatrului, ca un simbol care ne poate uni. Azi suntem o mare familie artistică şi împreună putem împărtăşi şi ne putem bucura de momente unice. Iar festivalurile au tocmai această calitate, de a uni artişti din diferite locuri, iar noi avem satisfacţia şi ne-am asumat responsabilitatea de a aduce în faţa dumneavoastră solişti şi balerini de primă categorie în teatrele de unde vin, cu un repertoriu clasic spre modern, dar şi cu o creaţie personală”, a spus Renato Zanella.
Artistul a dezvăluit că pentru prima dată în România, la Oradea, va prezenta o creaţie proprie, o versiune a „Bolero”-ului lui Ravel. Conceptul spectacolului pus în scenă de Renato Zanella se pliază perfect peste cadrul oferit de Teatrul Regina Maria. Este un cadru intim, oferit de un teatru relativ mic ca dimensiuni, dar al cărui avantaj este că apropie publicul de scenă, de artişti. Este şi rolul unui spectacol contemporan. „Un spectacol clasic are dezavantajul de a pune o barieră între public şi scenă”, consideră Renato Zanella.
La conferinţa de presă de ieri a fost prezent şi basul Andras Palerdi, solist al Operei de Stat din Budapesta. Acesta are o importantă carieră internațională. Absolvent al Universităţii Southern Mississippi şi al Universităţii de Muzică din Viena, deţinătorul premiului Herbert Von Karajan Stipendium conferit la Opera de Stat din Viena, Andras Palerdi este o prezenţă constantă a podiumurilor de concert ale celor mai prestigioase filarmonici europene. În cadrul European Music Open, Andras Palerdi va interpreta „Requiem” de Verdi la Basilica Romano-Catolică, alături de soliști ai Operei de Stat din Viena și ai Operei de Stat din Budapesta: soprana Alexandra Reinprecht, soprana Caroline Wenborne (originară din Sydney, Australia), solistă a Staatsoper Viena din 2007, mezosoprana Monika Bohinec, solistă la Opera de Stat din Viena. Andras Palerdi a spus că Requiem-ul lui Verdi „va îndemna, de fapt artiștii și publicul orădean, la o rugăciune comună”.
Întâlnirea creierelor
La fel ca în anul trecut, această ediţie a festivalului oferă publicului ocazia unei întâlniri unice cu nume sonore din lumea artelor, literelor, managementului şi a muzicii, printre care putem aminti: Ingo Glass – sculptor german născut la Timișoara, considerat unul dintre reprezentanţii de seamă ai artei concrete și avangardiste; Robert Meyer – membru al Burgtheater din Viena, director general al Volksoper Viena, unul dintre cei mai apreciați actori din spațiul german; a jucat în numeroase producții de teatru, film, operetă, musical. Fără îndoială, una dintre cele mai apreciate secţiuni ale European Music Open este cea dedicată colocviului la care se întâlnesc, de asemenea, personalităţi de prim rang. În acest an, „cvartetul de aur” e constituit din: cunoscutul şi apreciatul realizator al emisiunii de la TVR 1 „Garantat 100%”, Cătălin Ștefănescu, scriitorul, fizicianul, filosoful şi eseistul Horia Roman Patapievici, pianistul, scriitorul, pictorul şi matematicianul Andrei Vieru, care trăieşte la Paris, fiul reputatului compozitor Andrei Vieru, şi scriitorul, profesorul de literatură comparată, teorie critică şi spaniolă la University of Western Ontario, Călin Andrei Mihăilescu. Alexandru Badea a dezvăluit că una dintre temele abordate de cei patru invitaţi ar putea fi „privilegiul”, o temă extrem de generoasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!