Au finalizat studiul de fezabilitate pentru realizarea drumului de legătură Oradea – Nojorid, prin cartierul Grigorescu și pe lângă liziera pădurii Nojorid, anunță Zona Metropolitană Oradea. Se speră că lucrările la acest drum vor începe anul viitor, pe fonduri europene. Bugetul estimat al drumului de legătură este de 9,5 milioane de euro cu TVA inclus iar durata de realizare a investiției este de 18 luni.
Lung de 8,4 kilometri, drumul ce va lega Oradea de Nojorid va avea parte și de două ramificații.
Drumul de legătură propus va avea ca punct de plecare dinspre Oradea bifurcația străzilor Hack Halasi Gyula şi Calea Nojoridului, din cartierul Grigorescu. Traseul va continua pe strada Nojoridului, înspre liziera pădurii, până la limita de proprietate între cele două UAT-uri, apoi pe teritoriul comunei Nojorid până în intersecţia cu drumul comunal Nojorid – Apateu (DC 64).
“Invităm pe cei care sunt interesați și care au observații/propuneri legate de această investiție să le transmită în scris pe adresa de e-mail: consultarezmo@oradea.ro, până la data de 23 iulie a.c.”, transmite Zona Metropolitană Oradea.
Ramificații în Nojorid
Pe raza comunei Nojorid, drumul are prevăzute două ramificații/variante:
– prima, înspre DN 79 Oradea – Arad, în apropierea Aeroportului Oradea, până la intersecția dintre DN 79 și drumul comunal DC 77 spre Livada de Bihor, cu o lungime de circa 1,7 km;
– a doua, înspre centrul comunei Nojorid, unde se va intersecta cu DN 79, în dreptul Primăriei Nojorid, cu o lungime de 1,4 km.
Alternativă la DN 79
Prin acest drum, se intenționează decongestionarea traficului pe DN 79, între Oradea și Nojorid (Calea Aradului), avându-se în vedere traficul tot mai intens, de pe Centura Oradea. Noul drum va deveni o alternativă la DN 79, pentru cei care circulă între comuna Nojorid și municipiu.
De asemenea, noua rută presupune realizarea unui sens giratoriu la intersecția DN 79 Oradea – Arad cu drumul comunal DC 77 ce vine de la Livada, avându-se în vedere inclusiv lărgirea la patru benzi a segmentului de drum național DN 79, pe segmentul cuprins între Aeroportul Oradea și sensul giratoriu.
Primarii ar amenaja și pădurea
Drumul de legătură Oradea – Nojorid are prevăzută amenajarea unei piste de biciclete pe toată lungimea sa, cu lăţimea de 1,50 m, iar pe lângă lucrările la drum, primăriile Oradea și Nojorid au în vedere amenajarea pădurii Nojoridului, în scop recreativ.
„Ne propunem ca cel târziu în cursul lunii august să aprobăm în consiliile locale ale celor două localități indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate, în așa fel încât în toamna acestui an să organizăm licitația iar lucrările să înceapă anul viitor, cel mai probabil din fonduri europene. De asemenea, conform discuțiilor cu cei de la OTL, în prezent, prin acest studiu de fezabilitate se
configurează și stațiile de autobuz pentru extinderea transportului public de călători spre zona metropolitană. În plus, pe lângă lucrările la drumul de legătură, împreună cu Primăria Nojorid ne propunem să punem în valoare pădurea din Nojorid, de lângă drumul de legătură propus, să o
amenajăm ca o zonă de recreere pentru locuitorii din cartierul Grigorescu și cei ai comunei Nojorid”, este citat primarul Ilie Bolojan.
„Este un proiect important pentru dezvoltarea comunei Nojorid și pentru descongestionarea traficului rutier. Noul drum de legătură va avea și piste de biciclete incluse, ceea ce asigură cadrul propice pentru dezvoltarea unor circuite turistice în zona noastră”, este citat și primarul de Nojorid, Petru Baba.
„Prin construcția noului drum de legătură Oradea-Nojorid, a drumului de legătură de la centura Oradea la autostrada Transilvania, drumul expres Oradea-Arad, precum și a centurii ocolitoare Oradea-Oșorhei, se va realiza o conectivitate metropolitană importantă între Oradea și comunele limitrofe, ceea va îmbunătăți mobilitatea durabilă între localitățile Zonei Metropolitane”, susține Adrian Foghiș, directorul Zonei Metropolitane Oradea.
Trimite articolul
Xdaaa, e foarte vital pt oradeni, in rest totul e perfect in orasul asta ; canalizare , toate strazile asfaltate, piste de biciclete ok, scoli si gradinite renovate, spitale dotate 🙁
Stradutele din Grigorescu sunt inguste, cum vor sa preai trafic marit? Exproprieri si demolari in viitor pt 4 benzi???!!!! ce bine suna dom primar , asa-i? ca orice proiect dupa 2 ani a necesitat modificari
Pot sa-mi dau cu parerea pentru un subiect?
As dori, dacă se poate sa se infiinteze o pistă pentru bicliști până in Aleșd, până in Băile Felix, până in Biharia și până in Nojorid, pentru a nu mai circula pe marginea părții carosabile, unde sunt atâtea mașini, deoarece sunt foarte multe accidente soldate cu victime omenești (printre care sunt și bicicliști).