Elevii din clasa a VIII-a susţin, astăzi, prima dintre cele două probe scrise din cadrul admiterii la liceu, cea de limba şi literatura română. Conform calendarului, proba la matematică va fi susţinută în 12 mai. Cei care au studiat în limba maternă vor avea de susţinut şi o a treia probă, la această disciplină, în data de 6 mai.
Dificultate medie
„Examenele pe care le vor susţine elevii de clasa a VIII-a, astăzi şi în următoarele zile, înlocuiesc tezele unice. Cei care nu se vor prezenta la aceste probe sau cei care au eşuat la aceste examene trebuie să ştie că există o perioadă specială de evaluare, între 25 mai şi 2 iunie”, a informat Ramona Bacter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Potrivit acesteia, lucrările vor fi corectate de profesorii supraveghetori, aleşi din personalul şcolii.
„Subiectele vor avea un nivel mediu de dificultate. Acestea ar putea fi rezolvate în maximum două ore”, a declarat Dorel Luca, inspectorul şcolar general.
Admiterea la liceu din acest an se va face ca până acum, prin repartizare computerizată. Media de admitere la liceu va fi calculată în funcţie de media de absolvire a gimnaziului (cu o pondere de 50%), plus media notelor obţinute în clasa a VII-a la tezele cu subiect unic (25%) şi media notelor obţinute la probele din clasa a VIII-a.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!