„Candidații Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu și Kelemen Hunor sunt așteptați să își expună ideile, viziunea și intențiile față de România, să interacționeze între ei și să transmită astfel un mesaj de civilitate și de civilizație democratică, pe parcursul a două ore, moderate de jurnalistul Moise Guran.Dezbaterea va avea loc indiferent de numărul celor care vor răspunde invitației noastre și va fi transmisă video-live pe radio și internet.
În considerarea interesului public pentru acest eveniment, Europa FM acordă permisiunea de liberă preluare tuturor stațiilor tv, posturilor de radio și siteurilor de internet care vor dori să retransmită această dezbatere”, se arată în comunicatul transmis de postul de radio.
Reacții de tot soiul
Liderul USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean ne-a asigurat că Dan Barna va participa la această emisiune.
„În nenumărate rânduri am lansat un apel către Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis pentru o dezbatere electorală în fața cetățenilor”, scrie Barna, pe pagina sa de Facebook, care-i invită pe alegători să-i pună întrebări și vineri, live, la o dezbatere pe Facebook, începând cu ora 19.
Între timp, Klaus Iohannis se arată preocupat de reușita Guvernului PNL cu care a intrat în parteneriat, dar și de programul România Educată: „Lumea aparține celor care citesc, pentru că atunci când citești o carte e ca și cum ai ține un vis între palme. Noi, românii, însă, nu citim destul. Așa că vă invit să alegeți o carte pe care o îndrăgiți, să citiți o pagină și să nominalizați un prieten, un coleg sau chiar întreaga familie să facă la fel. Folosiți #timpulsăcitim și hai să readucem România printre marile culturi ale Europei, cele care citesc”, este mesajul lui Iohannis.
Nici candidatul Mircea Diaconu nu pare nici el foarte preocupat de dezbaterile față în față cu ceilalți candidați, concentrându-se pe mesajele sale.„Domnule Iohannis, când luați o pauză de la ședințele de Guvern în care nu puneți în transparență ordinea de zi, precum și de la declarații politice de la tribunele ministerelor care vor organiza alegerile în câteva zile, vă aștept la o dezbatere.
Nu trebuie să duceți miniștrii de mână în fiecare dimineață la Palatul Victoria, ci să veniți să explicați românilor ce ați făcut în 5 ani de mandat și ce îi așteaptă, concret, cu Guvernul dumneavoastră în funcție. România așteaptă această dezbatere. Aveți curaj, domnule Iohannis!”, scrie Viorica Dăncilă.
Theodor Paleologu afirmă că „dintre candidații susținuți de partidele parlamentare, Hunor Kelemen este singurul care are curajul unei dezbateri cu mine. Restul – Iohannis, Dăncilă, Barna, Diaconu – fug de dezbatere ca dracul de tămîie. Atitudinea lor sabotează democrația”, scrie candidatul PMP.
Și Kelemen deplânge lipsa dezbaterilor prezidențiale: „Eu nu am mai văzut o astfel campanie prezidenţială, să fugă candidaţii de dezbatere. Parcă nu au program, nu au curaj, le e frică de ceva, nu îmi dau seama, ori sunt aroganţi, ori toate la un loc. Deci, în democraţie e un principiu – să mergi să dezbaţi proiectul tău, să aduci argumente, să intri în dialog cu celălalt”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!