Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 poate fi consultat de orice contribuabil şi pe site-ul municipal, www.oradea.ro iar la dezbaterea sa publică, programată pe 2 martie, orădenii pot propune amendamente. Consiliul Local va dezbate şi vota proiectul amendat în şedinţa de la jumătatea lunii martie.
În ciuda contracţiei economice la nivel global, bugetul prognozat de economiştii Primăriei pentru acest an va fi cu 27% mai mare decât cel realizat în 2009. „Este un buget acceptabil pentru al doilea an de criză”, a apreciat directorul Direcţiei Economice din Primărie, Eduard Florea, înainte de a prezenta grafice şi tabele cu sumele cheltuite în anii 2007 – 2009 şi cu cele planificate pe 2010.
„Pentru prima dată sumele atrase din fonduri europene influenţează în mod semnificativ bugetul local. Anul acesta municipalitatea va atrage 144 milioane lei din fonduri nerambursabile. Majoritatea vor merge pe proiectele de la Grădina Zoologică şi Cetate, precum şi pentru continuarea proiectului de extindere a reţelelor de apă-canal. La proiectarea bugetului s-a ţinut cont de trei principii de bază. Promovăm o politică fiscală care să micşoreze povara de pe umerii cetăţenilor într-un an de criză. Dorim însă să creştem calitatea serviciilor publice printr-o serie de măsuri şi totodată, să eficientizăm activităţile proprii şi ale entităţilor subordonate”, a declarat şi viceprimarul Biro Rozalia, în conferinţă de presă.
Posibile minusuri
Capitolele unde s-ar putea ca planul pe 2010 să fie prea optimist, sunt cele privind taxele speciale întrucât taxa de ordine publică tocmai a fost atacată în contencios, încasarea ratelor datorate de SC Tony Construct pentru terenul cumpărat pe strada Ogorului şi prelevările de la bugetul de stat.
„În ce priveşte veniturile proprii, avem un control destul de bun asupra lor. Însă în fiecare an au rămas restanţe de încasat de la bugetul de stat. Din cotele defalcate din TVA preconizăm să primim 140 de milioane de lei, cu 5% mai mult decât în 2009, când am primit 125 de milioane. Depinde însă şi de alocările pentru învăţământ. Noi am făcute calculele conform statelor de plată însă Ministerul s-ar putea să marşeze pe formula costului total per elev, ceea ce ne-ar diminua fondurile primite de la bugetul central cu 15% – 20%”, a mai explicat Biro Rozalia.
Primăria estimează că veniturile proprii vor scădea cu 8% îndeosebi datorită faptului că municipalitatea a scăzut impozitele pe proprietăţi. Cheltuielile de capital, adică destinate investiţiilor, au crescut la 43% din bugetul total în timp ce în anii precedenţi reprezentau doar 32% sau 33%.
În timp ce bugetul investiţiilor va creşte pe seama fondurilor europene, cheltuiele operaţionale, adică de funcţionare vor scădea prin reducerea costurilor de personal cu 9% şi a cheltuielilor materiale cu 3%.
Potrivit proiectului de buget, sumele cele mai mari pentru investiţii sunt alocate Companiei de Apă Oradea şi Direcţiei Tehnice, în timp ce 19% reprezintă cofinanţarea proiectelor europene.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!