La startul competiţiei, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, s-au prezentat echipele de pompieri militari ale celor trei grupuri de intervenţie ale ISU Bihor: Grupul 1 de Intervenţie Oradea, Grupul 2 de Intervenţie Marghita, Grupul 3 de Intervenţie Salonta, fiecare dintre acestea având în componenţă zece sportivi, un antrenor şi un conducător de lot.
Competitorii au avut de trecut patru probe de specialitate: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, „Ştafeta 4 x 100 de metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. Pe parcursul probelor, concurenţii au trebuit să demonstreze pricepere profesională, spirit de echipă şi aptitudini sportive deosebite, atribute indispensabile de altfel în meseria lor.
Locul I a fost câştigat de Grupul 2 Intervenţie Marghita, urmat de Grupul 1 Intervenţie Oradea, pe locul trei situându-se Grupul 3 Intervenţie Salonta. Urmează acum să se definitiveze lotul reprezentativ al inspectoratului, care va participa în iulie, la faza interjudeţeană a competiţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!