Vestea sosirii Episcopului Oradei şi Bihorului s-a răspândit rapid printre localnici. Clopotele au bătut mai devreme ca de obicei, iar oamenii, cu mic cu mare, gătiţi în haine de sărbătoare, se îndreptau spre biserică. În scurt timp, biserica din Chiraleu, împodobită special pentru eveniment, a devenit neîncăpătoare, cu toate că spaţiul se dovedeşte a fi unul generos într-o zi obişnuită.
Pentru iubire
Episcopul, însoţit de un sobor de preoţi, a fost întâmpinat cu covorul roşu de organizatorul evenimentului, părintele paroh Petru Gut. În predica sa, Episcopul Sofronie Drincec a pledat pentru păstrarea canoanelor bisericii străbune, pentru păstrarea identităţii naţionale şi pentru iubirea faţă de aproape. Hirotonisirea tânărului preot a fost un moment plin de emoţie, atât pentru familie, rude, cât şi pentru localnicii prezenţi la slujbă. Oaspeţii au fost invitaţi apoi să participe la o agapă organizată de gazde.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!