Astfel, în cadrul Liturghiei ce va fi oficiată joi, de la ora 9:20, la Catedrala Sf. Nicolae, episcopul Bercea va săvârşi ritualul „spălării picioarelor” la 12 tineri greco-catolici orădeni, în semn de umilinţă şi de dragoste creştinească.
Tot în Joia Mare, episcopul Böcskei László va oficia, în Catedrala romano-catolică din Oradea, Liturghia Crizmei de la ora 10, iar de la ora 20:00 va oficia şi Liturghia în amintirea Cinei de Taină. Ritualul spălării picioarelor va fi săvârşit de episcopul diecezan pentru 12 bărbaţi aleşi din parohiile orădene. Iar vineri, de la ora 15, în parcul Palatului Episcopal va avea loc devoţiunea «Calea Sfintei Cruci» cu participarea parohiilor din Oradea.
Din Pastorala PS Virgil Bercea
Oradea. În Pastorala postată pe site-ul www.egco.ro, episcopul Virgil Bercea aminteşte şi răspunsul pe care Petru i-L dă lui Isus, pe malul mării Galilei: «Doamne, Tu ştii că Te iubesc». „Prin aceste cuvinte, în această iubire şi cu aceste simţăminte ale lui Petru, Sf. Părinte Papa Francisc va canoniza în acest an pe Papa Ioan al XXIII-lea care a deschis Conciliul Vatican II şi pe Papa Ioan Paul al II-lea care a făcut să cadă zidul Berlinului şi cortina de fier. Împreună cu Petru şi cu aceşti doi papi, împreună cu Petru Pavel Aron şi cu Simion Bărnuţiu, împreună cu Preasfinţiţiţi Iuliu Hirţea şi Anton Durcovici şi Corneliu Coposu, şi cu episcopii greco-catolici martiri şi noi putem spune: «Doamne, Tu ştii toate»”, se arată întrun fragment al Pastoralei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!