Luni au debutat la Oradea lucrările sesiunii de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Gazda lucrărilor este Episcopia Romano-Catolică de Oradea.
Seara, în calitate de gazdă, episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, a rostit mesajul de bun venit, a prezentat programul celor trei zile, după care Excelenţa Sa Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și vicepreședinte al Conferinţei Episcopilor din România i-a invitat pe membrii conferinței să înceapă lucrările aflate pe ordinea de zi.
La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Miguel Maury Buendia, nunțiu apostolic la București. ,,La iniţiativa Papei Francisc, Biserica Catolică celebrează în acest timp <>. Și programul Conferinţei Episcopale reunite la Oradea urmează acest parcurs’’, a arătat Vakon Zsolt, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.
Astfel, ca exprimare a milostivirii sufleteşti, la finalul primei sesiuni, ierarhii catolici din România s-au deplasat la Catedrala Episcopală, unde s-au rugat împreună cu credincioșii orădeni și preoții diecezei, sosiți special pentru această ocazie, la mormântul episcopului Tempfli József. Lucrările vor continua în acelaşi spirit pe parcursul zilelor de marți și miercuri, în program fiind prevăzute și alte activități cu caracter pastoral.
Marţi, de la ora 15.30, episcopii vor vizita centrul Caritas şi căminul de bătrâni „Sfânta Elisabeta”. La ora 16.30 va urma o vizită în cetatea Oradea, unde se vor reculege la vestigiile vechii catedrale episcopale din Oradea şi vor participa la vernisarea unei expoziţii organizate de Episcopia Romano-Catolică, respectiv Muzeul Cetății și al orașului Oradea.
Expoziția a luat naștere sub genericul „Moștenirea a 900 de ani – capitole din istoria Episcopiei Romano-Catolice de Oradea”. Începând cu ora 18.30, toţi membrii CER, împreună cu nunțiul apostolic și preoţii prezenţi vor celebra o liturghie solemnă în biserica din Cetate, acest moment fiind unul de excepţie în viaţa Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!