Omul de afaceri, Ion Tiriac, a lăsat în câmp avionul marca Gulfstream Galaxy G200 care l-a adus la vânătoare în urmă cu doi ani chiar pe fiul magnatului. Accidentul a făcut înconjurul ţării, deoarece cele aproximativ 20 de vip-uri au tras o sperietură zdravănă când avionul a ieşit de pe pista aeroportului din Oradea şi a fost grav avariat. Cauzele accidentului nu au fost comunicate însă publicului, aşa cum promiteau atunci responsabilii în domeniu.
„Nouă ne-au plătit doar daunele pe care le-am facturat, aproximativ 10.000 lei, contravaloarea reparaţiilor la pistă. Fiindcă noi nu am avut nici o vină, nu am fost implicaţi cu nimic urât, nu am primit nici detalii despre cauzele accidentului”, spune comandantul Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc.
Comandă specială
De atunci, luxosul avion, comandă specială, care poate costa la mâna a doua între 12 şi 17 milioane de dolari, în funcţie de dotări, stă pe câmp, în apropierea aeroportului. Cu trenul de aterizare rupt, botul complet distrus şi motoarele demontate, epava a fost acoperită cu o prelată de camuflaj, care să-o protejeze de ochii trecătorilor.
„Sub prelată se mai află doar carapacea. Fiindcă în rest a fost luat tot de pe el: aparatură de zbor, motoare, mobilier. Acest avion nu era unul obişnuit, era comandă specială, cu dotări speciale, cu salon VIP. Cu siguranţă costă câteva milioane. Probabil compania nu a luat nici o decizie de a-l dizloca fiindcă este posibil să nu fie reglată situaţia asigurării. Orice avion are o asigurare, şi este posibil ca în această zonă să nu fie elucidată situaţia ”, apreciază Gheorghe Pasc.
V.B.
Avionul cu invitaţii lui Ţiriac la vânătoarea de la Balc a ieşit de pe pista
Citiți principiile noastre de moderare aici!