Acelasi fapt nefericit s-a întâmplat si în Sanmartin, unde în aceeasi biserica, la Sfânta Liturghie luau parte atât romano-catolicii, cât si greco-catolicii. În urma unor divergente, legatura dintre membrii celor doua culte s-a rupt, iar greco-catolicii nu mai participa la Sfintele Slujbe desfasurate în biserica romano-catolica.
Pâna în 2004, când a fost amenajata actuala capela, credinciosii greco-catolici mergeau la bisericile din apropiere. Capela din vechea primarie a fost sfintita anul trecut, chiar de Sarbatoarea Sfintelor Paste. Tot atunci a fost numit preot paroh Dumitru Constantin Selegean.
Vor avea biserica
Desi în prezent locul este cam mic pentru toti credinciosii, acestia participa cu bucurie la Sfânta Liturghie. La data de 24 octombrie 2004, aproape de micuta capela a fost sfintit locul în care se va ridica propria lor biserica. Noul lacas va avea 75 de locuri plus alte 100 rezervate pentru cor.
Numarul credinciosilor greco – catolici din centrul de comuna este 116. Fiecare participa cu cât poate pentru ca biserica sa fie gata cât mai repede. Primaria Oradea si Episcopia Greco-Catolica Bihor contribuie substantial la ridicarea acestei biserici, dar si asa fondurile sunt insuficiente.
Nevoie de ajutor
Parintele Dumitru Selegean împreuna cu credinciosii lui doresc ca pâna la venirea iernii sa se mute în demisolul bisericii, dar pentru ca acest lucru sa fie posibil mai sunt necesari cel putin 150 de milioane de lei. Asadar, cei care doresc sa vina în ajutorul acestui loc sfânt pot depune bani în contul Bancii Transilvania RO64BTRL00501205766342XX RO.
Se spera ca primul clopot al noii biserici greco-catolice sa bata peste aproximativ doi ani. „Este mai placut în fata lui Dumnezeu a da decât a cere. Atunci când din putinul nostru ajutam la construirea unei biserici este mai mult decât a face orice pe lume”, afirma parintele Dumitru Selegean.
Ioana Iuhas
Citiți principiile noastre de moderare aici!