În acest sens, Tokes a şi citat dintr-un verset cuprins în Epistola către Romani, a Sf. Apostol Pavel.
Tokes Laszlo a criticat dur clasa politică din țară, exprimându-se astfel: „Starea națiunii este deplorabilă în societatea românească. Strada insistă asupra revendicărilor juste și drepte. Acest sacrificiu al victimelor se va transforma în ceva mai bine. Avem nevoie de consecvență și perseverență”.
Szilagyi Zsolt crede că este cazul ca structura politică de la Bucureşti să se schimbe deoarece, crede el, centralismul de la Bucureşti ar fi în continuare generator de corupţie, al unui „sistem de pradă”. Acesta crede că demisia lui Ponta trebuia să survină demult, nu acum, când, crede Szilagyi, nu Ponta este de vină pentru tragedia din clubul bucureştean. Demisia de acum a lui Victor Ponta serveşte doar intereselor PSD, crede politicianul maghiar.
În numele PPMT, Szilagyi a transmis condoleanțe familiilor victimelor din clubul Colectiv. „Tragedia incendiului a tras un semnal de alarmă. De câte tragedii este nevoie pentru a ne trezi?”, întreabă Szilagyi. De altfel, atât Tokes, cât şi Szilagyi se declară atipici structurii puterii, autointitulându-se drept „fii ai Timișoarei post-decembriste”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!