La invitaţia capilor celor două instituţii, Lucian Silaghi şi Daniel Vulcu, la cele două evenimente au fost prezenţi: viceprimarii Mircea Mălan şi Ovidiu Mureşan, şefa cancelariei prefectului, Claudia Timofte, deputatul Florica Cherecheş, redactorul şef al revistei Familia, Ioan Moldovan, directorul Muzeului Ţării Crişurilor Aurel Chiriac, Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, şeful Inspectoratului Şcolar, Daniel Negrean, fostul director al Teatrului şi al Direcţiei pentru Cultură, scriitorul Mircea Bradu, consilierul judeţean Bogdan Manafu. „Sub această ploaie, au venit aici, la statuie, pentru spiritul lui Eminescu, generaţii actuale să facă o dovadă a iubirii pentru cel care ne-a oferit un model nu doar în artă, ci şi în morală”, a spus poetul Ion Moldovan, în acord cu vremea. Alexandrina Chelu şi Florian Chelu, la invitaţia Direcţiei pentru Cultură, au interpretat : „Şi dacă…” şi „Pe gânduri ziua”. Actorul Ciprian Ciuciu a animat acţiunea Teatrului Regina Maria şi a rostit împreună cu participanţii la flashmob poezia „La steaua”. Au fost depuse flori la statuie, iar participanţii au aprins lumânări în memoria poetului. La Butoiul de Aur membrii Ansamblului Profesionist Crişana şi actori ai Trupei Iosif Vulcan au oferit o seară de muzică şi lirică eminesciană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!