Emilian Pavel și-a asumat candidatura la Primăria Oradea. A pierdut usturător în fața lui Florin Birta. I-a luat fața și Cseke Attila. Acum, fostul eurodeputat pierde și cursa pentru Parlament, în cursa internă din partid. Nu se mai poate baza pe susținerea lui Mang, care se bucură dacă își păstrează locul 1 la Cameră.
Convulsiile continuă să scuture filiala PSD Bihor, în contextul rezultatelor foarte slabe din alegerile locale, realitate coroborată cu inflația de pretendenți din partid, pentru alegerile parlamentare. Iar Pavel, după ce și-a asumat candidatura la Primărie, unde a obținut doar 5.300 de voturi, pare să fie singurul țap ispășitor găsit. Cel puțin deocamdată. Atât președintele PSD Bihor, Ioan Mang, cât și președintele organizației PSD Oradea, senatorul Florian Bodog, par să scape neatinși. Primul s-ar refugia în Camera Deputaților, după eșecul usturător în fața lui Ilie Bolojan, iar cel de-al doilea nu a candidat în locale, așadar a scăpat cu „cazierul” curat, în perspectiva unui nou mandat în Senat…
1 senator și 2 deputați
Judecând după rezultatul din alegerile locale, trei locuri de parlamentar poate PSD Bihor să considere ca fiind eligibile – un senator și doi deputați. Aceasta în condițiile în care, în 2016, când a obținut 33,6% la alegerile parlamentare, clasându-se pe prima poziție în județ, PSD a primit un senator, pe Florian Bodog și trei deputați, pe Adelina Coste (înlocuită de către Dumitru Gherman, după decesul acesteia), Gheorghe Bogdan și Ioan Sorin Roman. Atunci, în mod curios, la redistribuire UDMR obținea un al doilea senator, în timp ce PSD și PNL rămâneau cu câte unul.
[eadvert]
Acum, pe 27 septembrie, PSD Bihor a obținut doar 15,54% la votul politic pentru Consiliul Județean, iar Ioan Mang a obținut și mai puțin decât partidul. În cursa pentru șefia CJ, Mang a fost creditat de doar 13,86% dintre votanți, în fața lui Ilie Bolojan, cel care a câștigat cu un ecart uriaș, obținând 61,5% din totalul voturilor. În schimb, PSD stă ceva mai bine la consiliile locale – 19,54% – iar în voturile pentru primar social-democrații au obținut chiar 21,8%, adică cu circa 18.000 de voturi peste cele ale candidatului Mang, liderul filialei.
În ciuda rezultatului slab obținut în cursa pentru șefia Județului, Ioan Mang pare să își fi păstrat locul 1 la Camera Deputaților, după vizita efectuată la București, vineri. Marcel Ciolacu s-a arătat extrem de nemulțumit de scorul PSD la nivel județean și în special cel obținut de PSD în Oradea, unde Pavel a luat doar 7,74%, influențând și scorul general al PSD, la nivel județean.
După votul de joi din cadrul filialei, Mang a mers în Capitală, pentru a discuta listele, cu președintele Ciolacu. Sunt informații că Emilian Pavel a fost eliminat din listă de Ciolacu, chit că fusese votat pe locul 2 la Cameră, de către colegii săi din filiala județeană. Motivul pentru care Pavel a fost „executat” de conducerea centrală a partidului se regăsește în rezultatul extrem de slab obținut de fostul europarlamentar în cursa pentru Primăria Oradea, unde a obținut un rezultat chiar mai slab decât obținute Adelina Coste, în 2016, când aceasta concurase împotriva lui Ilie Bolojan.
Cine ia locul lui Pavel?
Încă din primele discuții purtate de Mang și Pavel cu Ciolacu și Grindeanu, de după alegerile locale, celor doi conducători ai PSD Bihor li s-a transmis clar că trebuie să vină cu oameni noi, iar lui Pavel i s-a transmis că nu e agreat pentru Parlament. În ciuda acestui fapt, Mang și Pavel au nesocotit avertismentul Capitalei, punându-se pe primele două locuri la Cameră, iar acum nici măcar Mang nu mai poate fi 100% sigur de poziția sa de cap de listă la Cameră. Azi, luni 19 octombrie, este Birou Politic Permanent în PSD, iar marți Comitetul Politic Național va valida listele filialelor.
Contactat de JB & BIHON, președintele Ciolacu a confirmat că problema nu este tranșată, la Bihor. „Mâine, în Biroul Permanent o să hotărâm”, ne-a transmis Marcel Ciolacu, ieri, dând de înțeles că încă se pot schimba nume, pe liste.
Dacă la Senat, capul de listă este sigur, în persoana lui Florian Bodog, iar dacă Mang crede că și-a securizat locul 1 la Cameră, în schimb, nu este încă tranșată chestiunea locului 2 la Camera Deputaților. După Pavel, pe locurile 3 și 4 pesediștii bihoreni i-au pus pe directorul DSVSA, Remus Moțoc (!) și pe fostul președinte ANFP, Felix Cozma. Dar există și varianta ca fostul inspector școlar general, Alin Iuhas Novac, propus momentan pe poziția 2 Senat, să fie mutat pe poziția 2 Camera Deputaților, aceasta din urmă fiind socotită poziție eligibilă. Există, însă, o altă variantă, catastrofală pentru imaginea filialei PSD Bihor, ca de la Centru să fie impus un candidat pe poziție eligibilă, străin de județul Bihor! O asemenea ipoteză amintește de practicile din vremea regimului Iliescu – Năstase, și atunci PSD Bihor fiind o filială mereu cu probleme. Pavel nu a putut fi contactat până la ora publicării acestui articol.
Cum se înnoiește PSD?
Întrebat de JB & BIHON de ce nu caută să propună pentru Parlament oameni din afara partidului, dar recunoscuți pentru profesionalismul lor, Ioan Mang a afimat că tocmai aceasta face! „Acum este momentul să propunem specialiști, profesioniști. Dar îi caut printre cei cu convingeri de stânga, nu îi pot propune pe cei cu convingeri de dreapta”, ne-a declarat Mang, pentru care rezultatul alegerilor parlamentare va fi decisiv, în privința șanselor sale de a rămâne la cârma filialei PSD Bihor.
Trimite articolul
XIntersant, n am stiut ca vile, bani, limuzine si femei inseamna stanga, sau o fi o noua stanga bugetara, cinic tipul, dar Al de sus il va beli cand se va astepta mai putin…
-
cand la nasit pe victoras, era tot in cautare de oameni de stanga, ca doar nu era sa naseasca vreun sarac sef de promotie si sa umble in logan, stanga, stanga da nici chiar asa
Tot ala cel mai mic (fizic) pica de fraier. Legile naturii😂
-
Asta tare in gura, sa mori tu ca daca aveai sansa sa fii un cetatean in regimul lui Kim Jong-iL aveai tupeu’ sa te iei de inaltimea lui la misto !
-
Asta tare in gura, sa mori tu ca daca aveai sansa sa fii un cetatean in regimul lui Kim Jong-iL aveai tupeu’ sa te iei de inaltimea lui la misto!
Emilut baietas ăștia de la capitala au luat si bani tai si iti da p…la funcție nu mai esti la ciolanul viermanos asa iti trebuie fraiere in loc sa sezi blând in banca ta….ofof mai mai aa mai stai o tura
Mang a cotizat mai mult. Tot ce a colecat Mang de la toti directoriasi/sefii etc din Bihor cred ca a virat mai sus, astfel nu inteleg cum de a avut mai mult decat Emilut, pentru ca si Emilut a avut incasari puternice ca Europarlamentar. Emilut a cazut de fraier, imi e mila de el. Auzi cica PSD vrea fete noi si tot cu Bodog si Mang merg mai departe. Vai de ei…in locul lor as fi pus pe altii pe locurile din fata in acest mod isi si scoteau cheltuielile si isi pastrau sefia filialei, dupa scorul infim pe care il vor lua la parlamentare vor fi nevoiti sa-si dea demisia. Sigur se gasea cate un primar asa mai necunoascut pe care nu-l stie lumea care era dispus sa dea un 50000 dolari ca sa ia un loc eligibil.
Asta credea ca i-a luat fata lui Mang pentru ca e competitiv? Nici vorba, l-au lasat in fata ca pe magar.
Mang se ține cu dinții de fotoliu. Îl poți arunca doar cu fotoliu cu tot.
D-le Ciolacu daca nu doresti sa ai acelasi scor si la parlamentare in judetul Bihor încearcă să scapi de cele două persoane din capul listei.Altfel rezultatul va fi acelasi , 14 %… cu parere de rau.Votantii se mai uita si la persoanele din capul listei.
History Chanel si Animal Planet, la pachet.
Nu aţi învãţat istorie. Contra doctrinei liberale,, te dezvolt sport de efort” a fost numai PNŢ (naţional ţãrãnesc),, te iubesc deci rodu-i rost”. Nu sunteţi rurali. Sunteţi prea intelectuali. Ca si USR-ul, plus minus. Coborâti-vã mai mult, pentru cã sunteţi prea pieptştepţi.
Buna asta, Corpas, cam malitioasa remarca asta cu scorul liliputan al dansului. Noi stim ca dansul are liliputane clar, si multe alte chestii…
milut trebuie sa-si caute alt partid acum.