Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, Sorin Caba, a informat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că „țara e acoperită” complet de puncte aeromedicale, astfel încât elicoptere de pe cele 8 heliporturi să poată deservi eficient populația României.
Dacă până acum, cei ce aveau nevoie de transport aerian pe teritoriul județului, se apela la elicopterul cantonat la Arad, de acum se apelează întâi la Jibou și doar dacă acesta e în altă misiune, se solicită un alt elicopter de la Arad sau chiar Târgu Mureș. Practic, gestionarea cazurilor de urgență se va efectua mai bine, în folosul omului, a explicat col. Caba, arătând pe o hartă acoperirea cu transport aerian medicalizat.
O următoare etapă ce se dorește a fi dezvoltată pentru ca pe teritoriul României accesul la servicii medicale de urgență să fie mai lesne vizează acoperirea montană din țară cu transport aerian medicalizat, a spus șeful ISU Bihor. Cu alte cuvinte, se are în vedere dotarea cu elicoptere și amenajare de heliporturi la înălțimi, astfel încât de pe orice munte s–ar afla răniți, dați dispăruți etc să se ajungă la ei aerian în cel mai scurt timp posibil.
Trimite articolul
XJos palaria pentru intreaga echipa domnului Arafat, a IGSU, care a reusit in Romania, ceva unic in Europa, poate si-n lume.
in oradea nu avem elicopter pt ca psd-udmr, mang -pasztor nu vrea nimic ce ajuta la dezvoltarea bihorului si orasului, astia 2 ar fi perfecti undeva in sud sa conduca, pisatii dracului