La primul subiect, liceenii au avut de analizat un text și de răspuns la nouă cerințe pe baza unor texte de Mircea Eliade sau Gib Mihăescu. La cel de-al doilea subiect, s-a cerut elevilor să scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală. La al treilea subiect elevii au trebuit să redacteze un eseu de 600-900 de cuvinte, în care să prezinte tema și viziunea despre lume într-un text poetic care aparține poeților Tudor Arghezi sau Ion Barbu.
Marți s-a dat proba scrisă la limba și literatura maternă, la care s-au înscris 78 de absolvenți, din care 6 au fost absenți și nici un eliminat. Toți cei 78 de candidați au dat examen la limba și literatură maghiară. Miercuri, 24 august va fi proba obligatorie a profilului, la Istorie sau Matematică, iar vineri Bacalaureatul continuă cu proba la alegere a profilului și specializării (Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie, Psihologie, Biologie, Chimie, Fizică, Economie).
Pe data de 29 august, luni, vor fi afișate și primele rezultate. Zi în care cei care vor să depună contestații o pot face până la ora 20:00, urmând ca rezultatele finale să fie postate în data de 1 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!