Module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, iar profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe. Acestea sunt doar câteva dintre modificările cu care se intră în noul an școlar, 2022-2023.
[eadvert]
Acesta este primul an școlar organizat pe module. În plus, mediile se vor calcula diferit, după ce au fost eliminate tezele (ele pot fi suținute de profesorii care decid asta). Astfel, notele vor fi puse de profesori în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.
Totodată, dacă înainte, în vacanța de toamnă intrau doar copiii de la grădiniță și cei din clasele primare, din acest an școlar toți preșcolarii și toți elevii vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie. O nouă vacanță este cea din februarie, modulară sau „de schi”, cum a fost numită. Aceasta poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar. În Bihor, aceasta este fixată pentru săptămâna 13-19 februarie 2023.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare). Elevii din liceele tehnologice, cei din învățământul profesional și din învățământul postliceal vor participa la activități de instruire practică, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
Conform noilor regulamente de organizare și funcționare a școlilor și liceelor, elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!