AIESEC este cea mai mare organizație condusă de studenți din lume. „Scopul nostru este de a aduce un impact pozitiv prin dezvoltare personală și prin experiențe globale. Viziunea noastră: Pacea și împlinirea potențialului uman”.
Proiectul DISCOVER este un proiect educaţional prin care studenții voluntari internaționali vor avea oportunitatea să vină în Oradea și să livreze sesiuni elevilor din clasele I-VIII, cu vârste cuprinse între 6-15 ani. Proiectul este gratuit și presupune recrutarea de studenți internaționali, care vor livra sesiuni interactive în limba engleză. Sesiunile au o tematică diversă și multiculturală. Titlurile unor de sesiuni în acest sens sunt: „Tradițiile din țara mea”, „Diferențe și similitudini culturale între România și țara mea”, „Dansuri tradiționale”, dar şi multe altele.
Organizatorii proiectului DISCOVER au recrutat peste 350 de elevi din diverse școli și licee din Oradea, cum ar fi : Liceul Greco –Catolic „Iuliu Maniu”, care este și sediul sesiunilor, Colegiul Naţional “Iosif Vulcan”, Şcoala cu clasele I-VIII „Oltea-Doamna”, Școala Gimnazială „Nicolae-Bălcescu”, Școala Generala nr. 11, Școala Gimnaziala „Dacia”, Școala de Arte, Şcoala cu clasele I-VIII „Dimitrie Cantemir” etc.
Primul internaţional care a sosit în Oradea, Chanatta, a venit tocmai din Thailanda și a fost așteptată de către membrii AIESEC, împreună cu echipa Discover, la Aeroportul din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!