Elevii din clasele IX-XII de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” au participat, luni şi marţi, la un atelier de confecţionat obiecte din materiale reciclabile. Acţiunea se înscrie în calendarul activităţilor organizate de Administraţia Social Comunitară din Oradea în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. Materialele realizate au constituit obiectul concursului „Voluntariat Eco”, organizat în Biblioteca unităţii de învăţământ. Cele mai frumoase obiecte realizate au fost premiate. Juriul concursului a oferit premii pentru: cel mai complex mesaj, cea mai bună reprezentare plastică sau cea mai ecologică lucrare. Membrii juriului au fost atenţi şi la îndemânarea elevilor sau la originalitatea acestora.
Ziua Pământului
„Elevii sunt învăţaţi să valorifice raţional resursele existente, să recicleze materialele refolosibile şi să ocrotească mediul înconjurător”, a declarat Corina Negruţ, iniţiatoarea acestei activităţi.
Tinerii vor participa joi, pe Corso, la un lanţ uman, organizat de Asociaţia d Art.
„Prin participarea la lanţul uman vom sărbători 40 de ani de la declararea zilei de 22 aprilie – Ziua Pământului”, a mai spus profesoara.
Liceenii au fost coordonaţi de profesorii Corina Negruţ, Voichiţa Darna, Cristian Buzlea, Mihaela Chereji, Alina Cotca, Daniela Avram, Rodica Butiri, Vasile Bunea, Ciprian Băguţ, Gabriela Goina, Rodica Secară, Ioan Jurcuţa, Mariera Pop, Dorel Şaitoş, Adriana Petrică şi bibliotecara Agneta Simona Şaitoş.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!