Sectorul în care s-a desfăşurat acţiunea de ecologizare a fost malul drept şi stâng al râului Crişul Repede Pod Decebal – pod Pontoane cât şi parcurilor învecinate acestora . Elevii de la profilul Protecţia Mediului (XF, XIE, XIIF) din cadrul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea însoţiţi de directorul colegiului Filimon Ruben, directorii adjuncţi Simona Ardelen, Bacoş Mihai şi profesorii Filip Marinela (coordonator) , Nagy Aurelia, Szuiogan Nadia şi Vinţeler Lucian au derulat o suită de activităţi: curăţare zonă, colectarea selectivă şi transportul deşeurilor colectate pe malurile râului, sortarea PET-urilor şi compactarea acestora cu dispozitivul EDUPET, aparat de compactare la cald a recipientelor PET post-consum, care evită formarea deşeurilor -activitate demonstrativă ( lecţie eco) desfăşurată în faţa tuturor participanţilor.
„La acţiune a participat din cadrul Primăriei Oradea doamna Cherecheş Florica, consilier local, preşedintă a Comisiei Sociale, care în mesajul adresat elevilor a vorbit despre importanţa păstrării curăţeniei în domeniul public informându-i despre costul ridicat plătit de Primăria Oradea pentru salubritate pe lună adică de 1 milion lei noi, despre cantitatea mare de deşeuri ce se depoziteză la în fiecare lună la groapa ecologica în jur de 6000 de tone cât şi despre importanţa selectării deşeurilor înainte de a le arunca sau colecta , motivându-i în acelaşi timp pe elevi pentru o conduită ecologică şi pentru un model demn de urmat. Doamna consilier a felicitat de asemenea elevii acestui liceu pentru activitatea lor bogată în domeniul protectiei mediului şi pentru proiectele derulate în parteneriat cu Primăria Oradea ”, spune Marinela Filip, coordonatoarea proiectului.
O mică zonă oraşului a fost curăţată, dar cu siguranţă elevii voluntari au rămas cu o atitudine prietenoasă faţă de mediu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!