Elevii Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea au obținut multiple medalii și trofee la concursul național „Culinariada Juniors’Cup 2019 Sibiu”.
A fost primul eveniment culinar din România, destinat viitorilor bucătari, organizat de Asociația Culturală Euro Est Alternativ împreună cu SIBIU – Regiune Gastronomică Europeană 2019 și cu implicarea Asociației Liceelor Hoteliere și de Turism (ARLIHT).
Juriul – format din directori de unități de cazare și alimentație și bucătari cu experiență, premiați la competiții naționale și internaționale – a punctat la fiecare preparat: organizarea și curățenia locului de muncă; prepararea profesională corectă; prevenirea risipei alimentare; prezentarea preparatului; calitatea senzorială a preparatului.
44 de elevi de la 16 licee din România, însoțiți de 21 de cadre didactice de specialitate și 14 directori și profesori ai acestor unități de învățământ, au participat la eveniment.
Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea a fost reprezentat de elevii: Feiciuc Alexandru și Kovacs Roland Mark, clasa a X-a Bucătari; Ferenczi Zsanet și Toader David, clasa a XI-a Bucătari; profesor de instruire practică Popa Lavinia și director adjunct Ardelean Simona.
„Acest concurs a fost o experiență profesională deosebită. Mi-a plăcut tot ceea ce am văzut. Am cunoscut bucătari profesioniști, pe care i-am impresionat cu unele tehnici învățate la școală și la unitatea de practică. Cu domnul Executiv chef Vârlescu Emilian am făcut schimb de telefon și voi păstra legătura. Mulțumesc doamnei diriginte, maistru Popa Lavinia, cât și doamnei director adjunct Ardelean Simona, pentru șansa acordată de a participa la acest concurs minunat”, spune Ferenczi Zsanet, elevă în clasa a XI-a. „A fost o experiență frumoasă, de neuitat. Am învățat cum se lucrează sub presiune, contra timp. Mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine. Am învățat să-mi păstrez calmul, chiar dacă toată lumea se uita la mine în timp ce găteam. Aș repeta experiența cu mare drag și la anul”, consideră Toader David Sorin, clasa a XI-a.
„Concursul Culinariada pot să zic că m-a adus cu picioarele pe pământ. La început nu am dat atât de multă importanță, și regret asta, dar în final, primind multe sfaturi de bine și încurajări, am reușit chiar să iau Cupa de aur. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru că au avut o răbdare de fier cu mine”, a precizat Feiciuc Alexandru Adrian, clasa a X-a.
„Întregul concurs s-a desfășurat în condiții foarte bune. Am lucrat pe bancuri de lucru, exact ca la un concurs televizat. Juriul a fost corect, am primit sfaturi utile, de care am să țin cont pe viitor. La anul abia aștept să particip, ca să iau marele premiu” (Kovacs Roland Mark, clasa a X-a).
„Premiile obținute de elevi reprezintă rezultatul muncii în echipă, în cadrul unui parteneriat asumat între elevi, profesorul de instruire practică Popa Lavinia, care i-a instruit și îndrumat cu mult profesionalism, responsabilitate și iubire (pe toată durata participării la concurs am constatat cu bucurie că sentimentul este reciproc) și agenții economici în calitate de parteneri pentru practica elevilor, respectiv Hotel Double Tree By Hilton, Executive Chef Alessandro Corradi – tutore de practică al elevilor Feiciuc Alexandru și Kovacs Roland Mark; Restaurant „Tu Chef”, Executive Chef Samuiel Rus – tutore de practică al elevei Ferenczi Zsanet; Restaurant „Solay”, Executive Chef Paraschiv Beniamin – tutore de practică al elevului Toader David”, a concluzionat prof. ec. Simona Ardelean, director adjunct al C.T. „Mihai Viteazul”, vicepreședinte al Asociației Liceelor Hoteliere și de Turism (ARLIHT).
FACTBOX
Premii:
- Individual:
clasa a X-a:
- Feiciuc Alexandru – medalie de aur, medalie de bronz;
- Kovacs Roland Mark – medalie de aur, medalie de argint;
Clasa a XI-a:
- Ferenczi Zsanett – medalie aur, medalie de argint;
- Toader David – medalie de argint, medalie de bronz.
- Pe echipe:
Clasa a X-a: Feiciuc Alexandru și Kovacs Roland Mark – Trofeul de argint;
Clasa a XI-a: Ferenczi Zsanet și Toader David – Cupa de aur, categoria „Cea mai buna echipă”.
Câștigători „Cupa de aur”:
- Individual:
- Feiciuc Alexandru Adrian, cls. a X-a;
- Ferencyi Zsanet, cls. a XI-a.
- Echipe:
- Ferencyi Zsanet și Toader David Sorin, cls. a XI-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!