Durata momentului artistic a trebuit să fie de maxim cinci minute, iar membrii juriului au punctat următoarele aspecte: adaptarea momentului la tema concursului, impactul general al prezentării, forma şi originalitatea de prezentare, sugestivitatea motto-ului şi adaptarea acestuia la momentul artistic ales, spiritul de echipă. În cadrul secţiunii de fotografie, echipajele au realizat un colaj foto color, în format A4, însoţit de un motto. De această dată au fost urmărite şi apreciate de către juriu următoarele aspecte: adaptarea imaginii la tema concursului, încadrarea corectă a imaginilor, ineditul imaginilor, impactul mesajului transmis prin ataşarea unui titlu, imaginaţia creatoare a elevilor.
Elevii au combatut violenta
Cei peste 120 de elevi din clasele V - VIII, care au participat miercuri la „Şcoala fără violenţă”, au avut de parcurs trei probe, respectiv una teoretică, în cadrul căreia au avut de răspuns la un chestionar cu 10 întrebări cu tematică preventivă, una practică, în cadrul căreia concurenţii au prezentat o scenetă cu mesaj nonviolent şi realizarea unui colaj de fotografii.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.
România
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.
Citiți principiile noastre de moderare aici!