Aflat la a 14-a ediție și pentru prima data de nivel regional, concursul „Pictați cu noi” a reușit să adune elevi și profesori din şase județe într o atmosferă de sărbătoare. Vernisajul expoziției și premierea concurenților a avut loc în data de 4 iunie, în sala festivă a Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea.
[eadvert]
La deschiderea expoziției au participat elevii premianți, profesori îndrumatatori, organizatorii concursului. Au fost prezenţi la eveniment viceprimarul Antonia Nica și Teofil Stiop, conferenţiar la Facultatea de Arte din Oradea.
„Mulțumim pe această cale tuturor participanților, Inspectoratului Școlar Județean Bihor, şcolilor partenere și de-asemenea tuturor celor implicați în buna realizare a acestui eveniment menit să arate tuturor, ca avem și încă există dorința exprimării unor valori artistice și spirituale, atât de necesare tuturor! Încheiem această ediție sperând ca edițiile următoare să urce la nivel național, dând astfel tuturor o șansă de exprimare a creativității, imaginației și frumosului. Elevii participanți ne-au oferit o fereastră către universul lor creativ și plin de culoare, aducându-ne bucurie și îmbogățindu-ne sufletele prin lucrările lor”, spun organizatorii.
Concursul s-a desfășurat cu sprijinul a 30 de școli din județul Bihor, cinci școli din județul Arad, o școală din județul Cluj, şase școli din județul Maramureș, două școli din județul Satu Mare și cinci școli din județul Sălaj, fiecare instituție înscriind la etapa județeană până la 6 elevi.
Din Bihor, 138 de elevi au participat la competiție, dintre care 48 au obținut premii: 17 mențiuni, 6 premii III, 7 premii II și 8 premii I la secțiunea Pictură, și 4 premii II și 6 premii I la secțiunea Grafică. Lucrările au fost evaluate de un juriu format din două cadre didactice de specialitate de la Liceul de Arte Oradea: prof. Dat Liana și prof. Peter Claudia.
Elevii care au obținut locul I la nivel de clasă, pentru fiecare secțiune – pictură și grafică, s-au calificat pentru etapa regională. În cadrul acestei etape, aceeași comisie de evaluare a acordat 5 premii III, 6 premii II și 9 premii I pentru secțiunea Pictură, respectiv 3 premii II și 6 premii I pentru secțiunea Grafică, dintr-un total de 59 de lucrări înscrise.
Ca rezultat al parteneriatului cu Oradea Transport Local, unele dintre lucrările premiate vor decora un mijloc de transport în comun din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!