Premiera Teatrului Arcadia, „Exploziv”, a trecut de primele două reprezentaţii cu sala plină. Textul Elisei Wilk concentrează într-un spectacol de o oră şi zece minute majoritatea problemelor de care se lovesc elevii de liceu. O alegere pe care Arcadia a făcut-o în speranţa de a stârni întrebări, de a crea dialoguri, punând în faţa spectatorilor situaţii reale de care majoritatea se lovesc, fie ei adolescenţi, părinţi sau profesori. Regizorul Rareş Budileanu a plusat amplificând efectul textului prin includerea publicului în spectacol, întreaga sală fiind un „câmp de luptă” al replicilor tăioase, o sală de clasă cu ghemotoace de hârtie zburând, ori un loc de meditaţie în care oricând o lanternă aprinsă te poate repera în întuneric.
În interpretarea lui Alin Stanciu prinde viaţă un adevărat elev sensibil, bine crescut, aflat sub presiunea unei mame (Angela Tanko) care-i impune să ia doar note de 9 şi 10 şi care, deşi menirea ei este să ajute elevii cu probleme, nu are timp să îşi asculte propriul copil. Bulversat de o scară a valorilor dată peste cap, de un anturaj care-l forţează să îşi încalce principile şi regulile casei, prins şi într-o iubire neîmplinită, este exemplul tragic al copilului care nu-şi mai găseşte nicăieri locul şi rostul.
La polul opus, David Constantinescu îl joacă pe Denis, adolescentul teribilist, deştept, rebel, care „din plictiseală” face toate trăsnăile ce îi trec prin cap. Terorizându-şi colegii care nu sunt de gaşcă, lider admirat de toate fetele, fie că sunt tocilare, mediocre sau cool, este de fapt la rândul lui copilul neînţeles, căruia i se fac toate poftele, dar care îşi doreşte părinţii vii, implicaţi, nu absurzi şi cu capul în pământ.
Şi cum să îşi găsească aceşti tineri repere, modele în viaţă, când atunci când au întrebări, când au dileme, acasă părinţii îi ignoră, nu au timp, îi amână mereu pentru o altă zi? Ce să îi atragă spre învăţătură când directorul (Pavel Sîrghi) le dictează lecţia din caiet, iar profesoara îşi face în timpul orei manichiura? Singurul observator atent este femeia de serviciu (Consuela Egyed) care din toaleta unde se întâmplă pe ascuns mai toate în liceu, adună revoltată teste de sarcină, siringi, fiţuici scrise mărunt, sau şterge inscripţii cu ruj de pe oglinzi şi pereţi.
O clasă cu probleme, adolescenţi ce trec debusolaţi prin cea mai delicată perioadă a vieţii. În spatele falselor selfie-uri, cu toţii au nevoie să fie ascultaţi: Fata trendy (Giorgiana Coman), Fata deprimată (Ioana Moldovan), Fata frumoasă (Caliţa Nantu), Fata premiantă (Daniela Purcărea), Băiatul bătăuș (George Dometi), Fata sportivă (Carina Bunea), Băiatul trist (Ionuț Șerban).
Insiprată scenografia spectacolului – celebra baie de liceu şi costumele create de Anna Kupas. Muzica este semnată de compozitorul Ovidiu Iloc.
De la spectacol, părinţi – elevi – profesori nu au cum să plece indiferenţi, nu au cum să nu simtă în plex lovitura şi să nu îşi pună în primul rând lor întrebări. Iar cei care au auzit doar de spectacol, să vină să îl vadă! Cu siguranţă îşi vor descoperi locul în această poveste adevărată.
Este important că la sfârşitul fiecărui spectacol se vor organiza întâlniri în cadrul cărora echipa artistică împreună cu un psiholog vor răspunde întrebărilor din public. E un prim pas! Următoarele reprezentaţii vor fi în 7, 8 și 19 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!