Nouă din cei 17 elevi care au obținut nota 10 la toate examenele Evaluării Naționale, înainte de contestații, sunt de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea (Ștefan Abrudan, Alexia Creț, Mihai Dacin, Dumitru Mihai Patrick, Mihai George Ghergheleș, Anastasia Haiduc, George Antoniu Lucaci, Anne Marie Stanciu și Dana Ioana Vâtcă).
Jurnal Bihorean/Bihon.ro a vrut să-i cunoască pe rând și a stat de vorbă cu ei pentru a afla secretele care stau în spatele reușitei celor 9 entuziaşti.
Astfel, am descoperit că au ieșit din zona comună, pentru că, încă din clasa a V-a, ei au înțeles că o performanță se obține prin multă muncă, voință, determinare, timp și anumite sacrificii.
Rețete de succes
„Să lucrezi constant, să-ți organizezi bine timpul, să nu lași totul pe ultima sută de metri, dar și să te bucuri de timp liber și de ieșirile cu familia și prietenii”, acestea sunt ingredientele reușitei în viziunea elevei Anastasia Haiduc, una dintre cei care au obținut media 10 pe linie la examenul de la finalul clasei a VIII-a.
Pasionată de matematică, Anastasia spune că, pentru un 10 curat la această materie, este nevoie de mult exercițiu. Exerciții pe care, susține ea, le-a făcut din proprie inițiativă.
Pentru ea, clasele a V-a și a VI-a au fost despre adaptare, teme și cerințe respectate cu conștiinciozitate. La finalul clasei a VII-a a luat în serios importanța examenului care o aștepta la sfârșitul ciclului gimnazial și s-a concentrat mai mult pe cele două materii de la Evaluare.
Pentru lecțiile zilnice, concursurile școlare, cât şi pentru examenul de Evaluare, a muncit mult și eleva Dana Vâtcă, deoarece a considerat că e important să se dezvolte.
Constanță
„Când un tânăr abordează materiile de la început și încearcă să învețe fiecare lecție, cumva, începe să să obișnuiască cu ideea de examen. Și nu neapărat că se «împrietenește» cu examenul, dar nu se mai simte atât de atacat de ideea de examen. La matematică, cu mult exercițiu, orice elev reușește să ia o notă bună. La română este mai degrabă vorba de lectură, imaginație și repetiție (să repeți constant argumentele pe care le ai de învățat)”, este de părere Dana Vâtcă.
Nici pentru Alexia Creț examenul nu a fost unul greu. Atenția și concentrarea au fost însă esențiale pentru rezultatul final.
„La Matematică, de pildă, a trebuit să stai să te gândești. Nu s-a putut rezolva «un doi» un subiect. A fost nevoie de timp de gândire și de concentrare, atât pentru examenul la Limba română, cât și pentru Matematică. La Matematică mă așteptam la nota 10, însă nu am fost sigură de compunerea la Limba română”, a mărturisit Alexia Creț.
Pentru Șerban Abrudan, notele obținute la Evaluare sunt o recunoaștere a eforturilor depuse de-a lungul celor patru ani de gimnaziu.
„Pregătirea nu a însemnat numai clasa a VIII-a, ci toți cei patru ani de gimnaziu. Doi de 10 (la Matematică și Limba română) înseamnă o realizare, o finalitate a muncii mele din cei toți acești ani”, a spus Ștefan Abrudan.
Valoare confirmată
Și lui George Lucaci rezultatul de la Evaluare i-a confirmat valoarea din anii de studii, dar nu numai.
„A fost un efort constant. Nu a fost epuizant să învăț în cei patru ani de gimnaziu. Am alocat câte două sau trei ore studiului zilnic (pe lângă cele șase ore de cursuri – n.r.). Secretul este un bun management al timpului”, susține George Lucaci.
Nota 10 este un semn al succesului la școală, dar și un rezultat al muncii continue și susținute, încă din clasele primare, și în cazul elevului Mihai Dacin.
„Sunt o persoană destul de independentă și mereu am știut că rezultatele depind de mine, de munca mea, ba chiar de dinainte de clasa a V-a”, a spus Mihai Dacin.
În opinia sa, modul în care un dascăl știe să-și predea materia și să relaționeze cu un elev este fundamentul dragostei pentru o anumită disciplină.
„Dacă ai pe cineva care știe să te facă să-ți placă materia, Matematică sau Limba română, în cazul nostru, dar orice materie în general, ești un norocos. Astfel, poți să descoperi ce anume îți place și în ce direcție îți dorești să te îndrepți. Un dascăl poate să te ajute să descoperi că îți place lucrul acela și să te încurajeze că îl poți face. Pentru mine, acest dascăl a fost profesoara de fizică (Daniela Berchez – n.r.)”, a spus Mihai Dacin.
Repere
Mihai George Ghergheleș a încercat să fie serios în fiecare lucru pe care l-a făcut, atât în partea școlară cât și în cea extrașcolară, și a încercat să se ridice la înălțimea așteptărilor pe care cei din jurul său le-au avut de la el.
„10 este un semn al succesului în școală, un fel de reper care îmi arată cum m-am descurcat la învățat în acești ani. Dar mai ales că sunt pe drumul cel bun, spre ce îmi doresc, spre a-mi atinge un scop mai mare. Nu știu exact spre ce domeniu mă voi îndrepta, dar știu sigur că voi alege profilul Matematică-Informatică simplu”, a declarat Mihai George Ghergheleș.
Cel mai dificil pentru elevi a fost să-și controleze emoțiile. Ei susțin că au avut emoții la fiecare disciplină în parte.
Pe Anne Marie Stanciu însă, emoțiile au influențat-o pozitiv. Era sigură de performanța sa, pentru că, de-a lungul celor patru ani de gimnaziu, s-a pregătit continuu.
„Emoțiile m-au obligat să mă concentrez mai bine, ca să nu greșesc. M-am pregătit în mod constant şi cred că în cei patru ani nu au fost momente să las pe următoarea zi ce aveam de făcut. La Limba română mi-a fost frică pentru că evaluatorul putea să fie subiectiv, însă la Matematică eram absolut sigură că voi obține 10. M-am consultat și cu baremul”, a arătat Anne Marie Stanciu, eleva care vrea să opteze pentru profilul Mate-Info.
Elevii au ținut să precizeze că familia, dar şi profesorii de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, le-au fost aproape. Ei le-au insuflat gânduri frumoase, valori și i-au încurajat mereu. Chiar dacă se lucrează dificil cu elevii de astăzi, dascălii lor, Corina Nicoară (Matematică) și Carmen Andrei (Limba română), i-au privit, i-au ascultat, i-au înțeles, le-au înțeles trebuințele și au știut să-i țină lângă ei, să le țină treze visurile și să le alimenteze. S-au adaptat și au făcut față cerințelor celor care sunt la vârsta extremelor, cu privirile îndreptate în două părți – una spre copilărie, alta spre viața de adult.
[related-post post_id=”2275974″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!