Însă „urgenţa” i-a fost semnalată în scris, încă din februarie, de deputatul bihorean Szabo Odon, care cunoştea situaţie unor familii de lângă Marghita şi Beiuş care nu-şi permiteau să plătească drumul copiilor la şcoală.
„Art. 84 alin. 3 din legea 1 /2011 prevede ca obligativitate a Statului decontarea abonamentul de transport sub 50 km pentru elevii care nu au posibitatea să urmeze cursurile de învăţământ în localitatea de domiciliu. Gimnaziu există în fiecare comună, iar primăriile au primit microbuze şcolare. Dar aici apare altă problemă în sensul că unii elevi se trezesc la ora 5 sau 6 fiindcă sunt atât de mulţi copii încât nu încap în microbuz. Alţi copii ajung acasă abia la ora 7 sau 8 seara. Am propus să fie program şi autobuze şcolare unde sunt peste 40 de elevi. În principiu ministrul a acceptat, dar nu s-a întâmplat nimic”, ne declara Szabo Odon în luna mai.
Szabo Odon pilduia cu o familie din satul Albiş care, pentru a-şi trimite cei trei copii la şcoala din Marghita a adunat din octombrie peste 7.000 de lei datorie faţă de transportator, circa o mie de lei pe lună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!