Trupa de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea a participat la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru Școlar în limba spaniolă, care a avut loc în perioada 8 – 9 martie la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara. Piesa prezentată de elevii orădeni a fost „La historia de una escalera” (Povestea unei scări), de Antonio Buero Vallejo.
[eadvert]
Au jucat: Brândaș Dalia, Popa Aida, Todoș Carla (clasa a XI-a), Vernon Mara, Sărac Maria, Suiugan Antonia, Goman Diana (clasa a X-a), Grebeldinger Alexandra asigurând sprijinul tehnic. Elevele actriţe au fost coordonate de lectorul Jaime Fernández Menéndez și prof. Paula Dumea.
Festivalul a fost organizat deAmbasada Spaniei, prin Biroul Atașat pentru Învățământ, și în colaborare cu Ministerul Educației din România. La această ediție au participat 10 secții bilingve româno-spaniole din toată țara: Timișoara, București (2 secții), Cluj-Napoca (2 secții), Brașov, Constanța, Craiova, Ploiești și Oradea.
Au jucat elevi ai: Colegiului Național Iulia Hașdeu din București, Liceului Miguel de Cervantes din București, Colegiului Național Carol I din Craiova, Liceului Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara, Colegiului Național Iosif Vulcan din Oradea, Colegiului Național Regina Maria din Ploiești. De asemenea, au mai fost prezenți elevi ai Colegiului Național Constantin Brătescu din Constanța, Colegiului Național Unirea din Brașov, Colegiului Național Regina Maria din Ploiești și ai Liceului Teoretic Eugen Pora din Cluj.
Trupa de teatru orădeană s-a întors cu premiul pentru cea mai bună actriță acordat elevei Brândaș Dalia, care va primi o bursă din partea Institutului Cervantes.
„Teatrul este cea mai mare pasiune a mea. Ador să fiu pe scenă, cu lumina îndreptată înspre mine, doar eu cu colegele mele în fața publicului. Acea adrenalină ce mă cuprinde înainte de a urca pe scenă este un sentiment de nedescris. Această experiență a fost foarte frumoasă. Pe lângă faptul că am obținut un premiu, eu și colegele mele am devenit o echipă unită. În plus am cunoscut persoane din alte părți ale țării cu care am legat prietenii noi. Faptul că am fost cazați la Căminele Studențești m-a făcut să mă simt ca o studentă timp de 3 zile. Consider că toată munca și efortul depus în ultimele luni au meritat din plin.”, a spus Dalia după festivalul de la Timişoara.
Festivalul s-a adresat tuturor celor interesați de limba și cultura spaniolă, accesul la eveniment fiind gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!