Bătaia în care au fost implicați doi elevi din cadrul Colegiului Tehnic Alexandru Roman din Aleșd a avut loc în cursul serii de luni, 19 martie. Victima, L.A.F., în vârstă de 16 ani, elev în clasa a IX-a, se afla în Aleșd unde aștepta să se întâlnească cu un prieten când s-a întâlnit cu agresorul. Acesta din urmă, elev în cadrul aceluiași liceu, l-a luat la întrebări chestionându-l ce caută în zona respectivă. De la discuții aprinse până la bătaie a fost un pas mic. Agresorul, elev în clasa a X-a, i-a aplicat o corecție severă colegului mai tânăr. Potrivit informațiilor Bihon.ro și Jb, victima a fost lovită cu pumnii și picioarele, agresorul având pe o mână chiar și un box.
Dimineața, când a văzut leziunile și vânătăile fiului său, mama victimei a decis să apeleze la poliție. În urma examinării la Medicina Legală, tânărul a primit un certificat pentru 7 zile de îngrijiri medicale.
Directorul Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd, Valeria Vasile, a declarat pentru Bihon.ro și J.b. că instituția urmează să ia măsuri chiar dacă incidentul nu s-a petrecut în cadrului unității școlare. „Vom sancționa elevul conform regulamentului statutului elevului. Se va întruni o comisie de disciplină, vom discuta în consiliul clasei și în consiliul profesoral și vom lua o decizie în funcție de gravitatea faptelor comise de cei doi copii”.
Mama băiatului agresat vrea să se facă dreptate și este dispusă să apeleze chiar și la o Instanță Judecătoarească. „Astfel de situații nu sunt normale și dorim să atragem atenția pentru a stopa agresiunile de acest gen”, a precizat aceasta pentru Bihon.ro și Jb.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, polițiștii bihoreni au fost sesizați și efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de loviri și alte violențe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!