Proiectul Ralucăi Avrămuț constă într-o instalație de pictură în care spațiul compozițional se ordonează în sinteze plastice, asemeni poeziilor minimaliste japoneze. Suportul neconvențional și o tehnică originală de pictură sunt prezente ca elemente definitorii într-o redare plastică a haiku-ului.
Efectul translucid al picturii este obținut prin jocul cromatic pe suportul transparent și este completat de abordări grafice a căror prețiozitate ne plasează, metaforic vorbind, în lumea ideatică a stampelor japoneze.
Întreg ansamblul se desfășoară ca o paletă largă de imagini legate morfologic de gestul și interpretarea relației dintre culoare și mișcare. Fuziunea celor două elemente vizibile provoacă, la nivelul percepției, o gamă de senzații și interpretări greu asimilabile unui plan figurativ sau abstract.
Raluca Avrămuț redă, prin mijloace mai mult sau mai puțin controlabile, o pictură ce refuză să se înscrie în limite deja binecunoscute ale picturalității. De aici, poate, senzația că exploatările de mijloace propuse de artistă repun în discuție delimitări clare ale mediului pictural de cel grafic tradițional.
Gestul este unul experimental și dus în zona prolifică a serialității, iar aici senzațiile sunt declanșate de aspectul electric al alăturărilor și îmbinărilor de culoare. Ideea de „electric haiku” nu reprezintă o etichetare ci mai degrabă are legătură cu ceea ce poate fi exploatat, din punct de vedere literar, vizual sau filozofic de către privitor în conexiune cu o atmosferă nou creată și analoagă poeziei despre natură, iubire sau joc.
Culoarea generează senzație, mișcarea o articulează, iar factorul electrizant constă în impactul pe care îl are ansamblul ca instalație de forme subtile, prin imaginea sa vie, spectaculară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!